Adrian Guţoaia a semnat cu U-Banca Transilvania!

Adrian Guţoaia este începând de astăzi noul jucător al echipei noastre. Baschetbalistul a efectuat în această dimineaţă primul antrenament împreună cu noii săi coechipieri.

Adrian Guţoaia are 26 de ani, 1.98 metri înălțime şi a mai jucat în carieră la CSM Oradea, Energia Târgu Jiu, Steaua Bucureşti, CSU Asesoft Ploieşti și Gaz Metan Mediaş.
Adrian Guţoaia evoluează pe poziţia 3. A câştigat Cupa României (2013), respectiv un titlu de campion (2014), având o altă finală de campionat disputată (2011).

„Am venit la Cluj cu gândul de a face performanţă, U-Banca Transilvania este o echipă care, prin brandul şi tradiţia ei, se gândeşte numai la performanţă. Acesta este principalul meu obiectiv, de a face performanţă la Cluj, de a ajunge pe cele mai înainte trepte ale campionatului, ale Cupei României. Am rămas într-o relaţie bună cu cei de la Energia, cu staff-ul, cu antrenorii, jucătorii şi fanii. Este o circumstanţă care nu ţine de noi, una care ne-a fost nefavorabilă. Sper să se rezolve cât mai repede situaţia la Târgu Jiu. Din punct de vedere profesional am avut o relaţie extraordinară, am reuşit o treabă extraordinară. Îmi pare rău ca nu am reuşit să ne ducem treaba până la capăt” a declarat Adrian Guţoaia pentru site-ul oficial al clubului

Citește si...

David Popovici AUR la 100 m liber, la Mondiale!

C. Sabău

David Popovici a câștigat medalia de aur în proba de 200 m liber, la Mondiale

Ionuț Popa

Daron Russell, noul fundaș al echipei UBT Cluj-Napoca

Oana B

Situație tulbure pentru atletismul românesc!

Oana B

U BT-Cluj Napoca la al doilea transfer!

Oana B

Vicecampioana olimpică Ileana Silai a încetat din viață la 83 de ani

Ionuț Popa

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More