Ana Maria Brânză, argint la Legnano, în prima etapă de Cupă Mondială la spadă feminin

Prima etapă de Cupă Mondială la spadă feminin din sezonul 2014-2015, proba individuală, a adus cea dintâi medalie pentru delegația României.

Ana Maria Brânză a avut un parcurs excelent și s-a clasat la final pe locul al doilea după ce a cedat dramatic în finală, scor 13-12, cu Anfisa Pochkalova (Ucraina). Până în finală, drumul Anei a fost următorul: Tabloul de 64 – 15-5 cu Nickol Tal (Israel); Tabloul de 32 – 15-9 cu Tiffany Geroudet (Franța); Tabloul de 16 – 15-9 cu Yana Zvereva (Rusia); Tabloul de 8 – 15-10 cu Yujie Sun (China); Semifinale – 15-12 cu Emese Szasz (Ungaria).

Pe tabloul de 64 au mai fost prezente sâmbătă, 25 octombrie, Simona Gherman, Simona Pop și Amalia Tătăran. Dacă Tătăran a pierdut în 64, după 14-15 cu Rosella Fiamingo (Italia), Gherman și Pop au ieșit din concurs pe tabloul de 32. Rezultatele celor două au fost: Tabloul de 64 – Simona Gherman – Courtney Hurley (SUA) 15-14, Simona Pop – Erika Kirpu (Estonia) 15-8; Tabloul de 32 – Simona Gherman – Julianna Revesz (Ungaria) 9-10, Simona Pop – Jialu Hao (China) 5-6.

Ana Maria Constantin, Raluca Sbîrcia, Maria Udrea și Ioana Dumitru au fost eliminate din concurs vineri, 24 octombrie, în preliminarii.

În clasamentul final, româncele au terminat pe următoarele poziții: Ana Maria Brânză – locul 2, Simona Gherman – locul 31, Simona Pop – locul 32, Amalia Tătăran – locul 63, Ana Maria Constantin – locul 78, Raluca Sbîrcia – locul 165, Maria Udrea – locul 167, Ioana Dumitru – locul 170. Au participat 218 sportive.

Citește si...

David Popovici AUR la 100 m liber, la Mondiale!

C. Sabău

David Popovici a câștigat medalia de aur în proba de 200 m liber, la Mondiale

Ionuț Popa

Daron Russell, noul fundaș al echipei UBT Cluj-Napoca

Oana B

Situație tulbure pentru atletismul românesc!

Oana B

U BT-Cluj Napoca la al doilea transfer!

Oana B

Vicecampioana olimpică Ileana Silai a încetat din viață la 83 de ani

Ionuț Popa

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More