Andone revine la Dinamo!

Ioan Andone este noul antrenor principal al echipei Dinamo București. Tehnicianul în vârstă de 56 de ani îi succede lui Mircea Rednic, care și-a reziliat contractul după finala Cupei României.

„Îi mulțumesc lui Ionuț Negoiță pentru ofertă. Nu mi-a luat mult timp să mă decid. Suporterii merită o campionă și vom face totul pentru a reuși asta în sezonul viitor. Nu va fi ușor, dar nu mă sperie munca. Cunosc lotul. Mă bucură că jucătorii vor să rămână pentru că vreau să aduc jucători doar acolo unde e nevoie. Îmi plac jucătorii tineri pe care îi are Dinamo. M-a intersat de ei, i-am analizat și cel puțin șase vor rămâne în lot. Am făcut deja oferte către Bicfalvi, Puljici și Elhamed. Sunt jucători buni. Elhamed a făcut meciuri bune și îl așteptăm”, a declarat noul antrenor principal la prezentarea oficială.

CARTE DE VIZITĂ

Meciuri ca antrenor în Liga 1: 433 jocuri – 198 victorii – 75 remize – 160 înfrângeri

Debut: 15.08.93, Sportul studențesc – Gloria Bistrița 2-0.

A antrenat pe prima scenă din România opt echipe: Sportul, Universitatea Cluj, Petrolul, Farul, FC Braşov, Dinamo, CFR Cluj, Rapid

3 titluri de campion: cu Dinamo (2003-2004) și  CFR Cluj (2007-2008 și 2011-2012)

Cupa României: cu Dinamo (2002-2003, 2003-2004, 2004-2005) și CFR Cluj (2007-2008).

Supercupa României: cu Dinamo (2005)

Citește si...

Programul SuperLigii României, ediția 2024/2025

Redacția

Dan Petrescu iar la CFR Cluj

Ionuț Popa

CFR Cluj rămâne fără antrenor. Mutu dat afară!

Redacția

Farul şi Sepsi OSK s-au calificat în play-off-ul Superligii

Mircea M

Mihai Pintilii, suspendat o lună de Comisia de Disciplină care are „amnezie”

Oana B

VAR-ul intensifică spiritele în Superligă!

Ionuț Popa

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More