Andrei Mandache: ”Este un succes important pentru întreg baschetul românesc.”

Jucătorul echipei CSM CSU Oradea, Andrei Mandache, a declarat la conferința de presă ce a urmat calificării în grupele Basketball Champions League – ediția 2016/17. Sportivul în vârstă de 29 ani a vorbit despre importanța acestei calificări, după 142-133 în dubla confruntare cu Lukoil Academic Sofia, informeaza site-ul oficial al clubului.

“A fost un meci foarte greu, important, cu o miză foarte mare pentru ambele echipe. Am început meciul extraordinar, mai ales în comparație cu jocurile anterioare. A urmat o mică cădere, dar astfel de lucruri se întâmplă în baschet. Important este că am reușit să suplinim lipsa lui Zeno în repriza a 2-a, care s-a accidentat” a spus Andrei Mandache

Am jucat ca o echipă. Pe sfârșitul partidei, am arătat că suntem uniți și am reușit să obținem această victorie, atât de importantă pentru noi, pentru Oradea și pentru baschetul românesc. Vreau să felicit și pe Lukoil pentru prestațiile din această dublă. În ceea ce ne privește, vreau să subliniez faptul că am reușit să facem o nouă performanță istorică pentru orașul Oradea, la scurt timp după cucerirea titlului național.” a precizat Andrei Mandache

“Este un succes important pentru întreg baschetul românesc. Am reușit două calificări și trei victorii din patru meciuri. Eu cred că am învins niște echipe foarte bune, atât BC Prievidza, cât și Lukoil Academic. E posibil să fi avut mai multe probleme cu campioana Slovaciei dacă o întâlneam mai târziu, după ce ei ar fi disputat mai multe meciuri și ar fi fost mai bine legați.” a declarat Andrei Mandache

În urma calificarii, CSM-ul a acces în Grupa B a competiției. Înainte de a face cunoștință cu adversarii, trebuie să remarcăm faptul că în faza grupelor există 40 de echipe. Acestea au fost repartizate în cinci grupe de câte opt echipe fiecare. Se joacă în sistemul fiecare cu fiecare, în dublă manșă.

Componența Grupei B este următoarea: Umana Venezia (Italia), CSM CSU Oradea (România), Avtodor Saratov (Rusia), Kataja Basket (Finlanda), Maccabi Rand Media (Israel), Khimik Youzhny (Ucraina), Pinar Karsiyaka Izmir (Turcia), respectiv Le Mans Sarthe (Franța).

Foto csmoradea.ro

[themeum_category category=”fotbal” layout=”carousel” title=”citeste si” maxpost=”9″]

Citește si...

U-BT Cluj-Napoca, învinsă de Buducnost în faza Top 8 din ABA League

Redacția

Dinamo câștigă după cinci seturi duelul de la Zalău

Iulian A.

Antrenoare nouă la CSM București

Redacția

David Popovici AUR la 100 m liber, la Mondiale!

C. Sabău

David Popovici a câștigat medalia de aur în proba de 200 m liber, la Mondiale

Ionuț Popa

Daron Russell, noul fundaș al echipei UBT Cluj-Napoca

Oana B

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More