Argint pentru România la Campionatul European de tenis de masă

Reprezentativa feminină a României a obţinut, duminică, medalia de argint la Campionatul European de tenis de masă de la Cluj-Napoca.

România, deţinătoarea precedentelor două trofee continentale, a fost învinsă de Germania în finală, scor 3-1.

România se poate mândri cu o nouă performanță uriașă pe scena continentală, un argint muncit, acasă, la Campionatul European pe echipe, seniori, de la Cluj-Napoca, 2021!

După ce a dominat ultimele două ediții, din 2017 și 2019, unde a devenit campioană, naționala feminină s-a clasat pe locul secund, în BT Arena, la finalul celor șase zile care au reprezentat o sărbătoare atât pentru noi, cât și pentru fani.

Parcursul excelent din faza grupelor și de pe tabloul principal a făcut ca fetele să-și apere titlul de campioane ale Europei la echipe în finala cu Germania. A fost un duel în care micile detalii au făcut diferența și care a fost pierdut cu 1-3, deși Daniela Dodean Monteiro a sunat adunarea la 0-2.

Rezultate :

  • Bernadette Szocs – Nina Mittelham, scor 2-3 (11-8, 7-11, 11-9, 9-1, 10-12);
  • Eliza Samara – Sabine Winter, scor 0-3 (6-11, 9-11, 10-12);
  • Daniela Dodean Monteiro – Chantal Mantz, scor 3-2 (11-7, 7-11, 8-11, 11-5, 11-7);
  • Eliza Samara – Nina Mittelham, scor 2-3 (12-10, 8-11, 11-9, 9-11, 7-11)

Echipa feminină este campioană la ultimele două ediții ale Campionatelor Europene și a jucat patru finale consecutive înaintea acestor titluri.

Citește si...

Dinamo câștigă după cinci seturi duelul de la Zalău

Iulian A.

Antrenoare nouă la CSM București

Redacția

David Popovici AUR la 100 m liber, la Mondiale!

C. Sabău

David Popovici a câștigat medalia de aur în proba de 200 m liber, la Mondiale

Ionuț Popa

Daron Russell, noul fundaș al echipei UBT Cluj-Napoca

Oana B

Situație tulbure pentru atletismul românesc!

Oana B

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More