Echipa de volei masculin Universitatea Cluj s-a reunit în vederea pregătirii noului sezon al Diviziei A1. Cu un lot din care fac parte mulți jucători tineri dar și cu un nou antrenor, ”U” pornește la drum cu gânduri îndrăznețe și speranțe pentru o evoluție superioară celei din sezonul precedent.
La reunire, antrenorul principal Bogdan Nicolae a declarat pentru u-cluj.ro:
„Sunt absolvent al Facultății de Educație Fizică și Sport din Cluj-Napoca și ca urmare cunosc bine Clubul Sportiv Universitatea ale cărui echipe de volei le-am urmărit în ultima perioadă. Avem un lot tânăr și îmi doresc ca împreună să formăm o echipă cât mai competitivă, să producem cât mai multe surprize în sezonul viitor iar apoi să ajungem să ne batem cu echipele bine cotate din Divizia A1. Pe băieți îi știu în mare parte, i-am văzut la lucru în campionatul trecut iar în ceea ce privește noii veniți știu câte ceva despre ei dar ne vom cunoaște mai bine în zilele care urmează, în sala de antrenament, acolo unde vom munci la crearea unei echipe competitive pentru noul sezon.”
Bogdan Nicolae a antrenat între 2010 și 2012 echipa de Divizia B UMF Cluj-Napoca, apoi timp de 8 ani a fost antrenor secund la Volei Municipal Zalău, echipă cu care a câștigat un titlu de campion, șase de vicecampion, două cupe ale României și a obținut câteva rezultate notabile în cupele europene.
În perioada 2020 și 2022 a pregătit echipa de juniori CSS Zalău iar în sezonul precedent a fost antrenor secund la lotul național masculin sub 17 ani.
