Buzas Dorottya, argint pentru România la biatlon!

Zi excelentă la biatlon la proba de sprint după ce Buzaş Dorottya a adus cea de-a treia medalie pentru România.

Două trageri excelente şi o deplasare foarte bună pe schiuri a urcat-o până pe locul doi într-o zi istorică pentru România.

Dorottya-Buzas

Biatlonul aduce a treia medalia pentru România din cadrul Festivalului Olimpic al Tineretului European Braşov 2013. Vremea bună de la baza de pe Valea Grădiştei, publicul numeros şi o mare dăruire din partea numărului unu din lotul naţional de biatlon, Buzas Dorottya, au fost ingredientele perfecte pentru câştigarea unei noi medalii pentru România.

Cursa a început intens pentru fanii români, Dorottya plecând a opta, iar după o primă tură de doi kilometri spectatorii au aplaudat intens tragerea perfectă care a urcat-o pe biatlonista noastră pe prima poziţie în clasamentul intermediar.

Emoţiile au crescut la cea dea doua tragere, din picioare, unde Dorottya ratese două ţinte în cursa de marţi. De data aceasta însă emoţile nu au mai avut impact asupra sportivei noastre, a tras perfect şi a plecat pe o ultimă tură de doi kilometri, în uralele numeroşilor fani, tură la finalul căreia Buzal Dorottya a adus pentru România o nouă medalie de argint.

La final, vizibil emoţionată în urma performanţei reuşite Buzas Dorottya a declarat:

“ Sunt foarte bucuroasă, încă nu îmi vine să cred că am luat medalia de argint. Până acum nu am avut rezultate aşa de mari, nu am câştigat o competiţie aşa de mare şi mă bucur foarte mult. La final nu îmi mai simţeam picioarele dar mă bucur că am reuşit un astfel de rezultat.”

Antrenorul lotului naţional s-a declarat încântat de acest rezultat:

“ Noi am avut ca obiectiv locurile 1-6, dar la proba individuală eu speram mai mult, pe ultima tragere am greşit. Eu sunt convins că şi la băieţi se poate, ştiam ce pot fetele, mai ales la tragere unde  sunt convis că pe plan internaţional suntem printre cei mai buni trăgători.”

Medalia de aur la proba de biatlon, sprint de 6 km a fost adjudecată de Polonia prin Mitoraj Kinga care a terminat cu un timp de 19:11.7, la 22.4 secunde în faţa reprezentantei noastre şi fără nici o ţintă ratată. Locul trei şi medalia de bronz a mers Merkushyna Anastasya din Ucraina, aceasta trecând linia de sosire cu un timp de 19:37.3 şi o ţintă ratată. Celelalte reprezentante ale României au terminat pe locurile 23, Racz Renata, două ţinte ratate, locul 51, Focze Bernadette, cinci ţinte ratate, şi locul 52, Vălean Andreea – Oana cu trei ţinte ratate.

Rezultatele Biatlon Fete Sprint 6 km (21.02.2013)

1. MITORAJ Kinga 1995 POL 0 0 0 19:11.7 0,00

2. BUZAS Dorottya 1995 ROU 0 0 0 19:34.1 +22.4 1,95

3. MERKUSHYNA Anastasiya 1995 UKR 0 1 1 19:37.3 +25.6 2,22

4. TOMINGAS Tuuli 1995 EST 1 1 2 19:44.2 +32.5 2,83

5. SCHWAIGER Julia 1996 AUT 0 0 0 20:06.2 +54.5 4,73

6.  KUPFNER Simone 1996 AUT 1 1 2 20:15.6 +1:03.9 5,55

7. GERBULOVA Natalia 1995 RUS 1 1 2 20:20.6 +1:08.9 5,98

8.  NYCHYPORENKO Anastasiya 1995 UKR 0 2 2 20:28.9 +1:17.2 6,71

9. HÄCKI Lena 1995 SUI 0 2 2 20:32.6 +1:20.9 7,03

10. ROLIG Jessika 1996 FIN 1 1 2 20:36.1 +1:24.4 7,33

Citește si...

Rareș Toader, Record Național de sală în Cehia: 21,21 metri la aruncarea greutății! 

Redacția

Mihai Silvășan: Este o înfrângere foarte dureroasă

Redacția

CSM Târgovişte s-a calificat în optimile Cupei Challenge

Oana B

Nadia Comăneci va colabora cu un club românesc

Redacția

Victorie pentru U-BT Cluj-Napoca în EuroCup

Redacția

U-BT Cluj-Napoca a debutat cu înfrângere în EuroCup

Redacția

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More