Deşi a jucat doar în prima jumătate a campionatului, Lucian Sânmărtean a rămas până la finalul sezonului în fruntea clasamentului pasatorilor decisivi cu 10 reuşite.
Tibor Selymes este noul antrenor al echipei Petrolul Ploiesti, fostul component al „generaţiei de aur” semnând un contract valabil pentru următoarele două sezoane. „Sunt foarte bucuros
România va întâlni Cehia, în primul tur al Grupei Mondiale, în 6 și 7 februarie. Cehia este deținătoarea trofeului. România a acces în Grupa Mondială după
Federația Română de Fotbal a încheiat astăzi un parteneriat, valabil până la turneul final al Campionatului Mondial din 2018, cu Joma, firma de echipament sportiv
Printr-un comunicat emis de clubului Pandurii Lignitul Târgu Jiu, anunţă că s-a ajuns la un acord cu Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin pentru folosirea Stadionului
Elveţianul Joseph Blatter a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, că demisionează din funcţia de preşedinte al FIFA, după ce a fost reales, vineri, pentru
Președintele clubului Steaua Valeriu Argăseală, castigatoare a trei trofee, Cupa României , Campionatul, Cupa Ligii, va continua discuțiile cu MApN referitor la marca Steaua, câștigată în instanță de Clubul Sportiv
This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. AcceptRead More