UEFA a anunțat că partida din prima manșă a turului trei preliminar al Europa League dintre Ludogoreț Razgrad (Bulgaria) și The New Saints (Țara Galilor)
Fostul antrenor al echipei naţionalei feminine de handbal, spaniolul Martin Ambros, a ajuns la o înțelegere cu Federația Rusă și îl va înlocui pe legendarul
După patru partide amicale disputate în perioada de pregătire la Cheile Gradistei, HC Zalău a participat vineri şi sâmbătă la un turneu de verificare organizat
Campioana României, SCM Râmnicu Vâlcea a câştigat turneul de pregătire „Cupa Vâlcii”, sâmbătă, în Sala Sporturilor ”Traian” din Râmnicu Vâlcea, chiar dacă a pierdut ultimul
Conducerea clubului gălățean a anunțat pe pagian oficială de Facebook încă două transferuri. După un sezon în care a jucat la Volei Municipal Zalău, Gheorghiță
Campioana României a trecut și de al doilea obstacol din drumul spre grupele Ligii Campionilor, calificându-se din dubla manșă cu Maccabi Tel Aviv. Urmează duelul
Președintele României Klaus Iohannis a decorat-o, marţi, pe Simona Halep cu Ordinul Naţional „Steaua României”, în grad de cavaler, într-o ceremonie la Palatul Cotroceni. Simona
This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. AcceptRead More