Continuă la Pandurii

La Pandurii a fost prelungit primul contract! Este vorba despre Rodemis Trifu. El a debutat in liga 1 în 2015 la meciul cu Concordia Chiajna – Pandurii Târgu Jiu. Jucătorul de 20 de ani va continua la Pandurii și în noul sezon. Va juca tot la prima echipă desi venise sezonul trecut la echipa a doua.

Rodemis Trifu evoluează deja la prima echipă a clubului Pandurii din anul 2015, el debutând practic în urmă cu două sezoane şi evoluând în acest sezon în patru partide pentru prima echipă.  Într-un campionat în care echipele din Liga 1 vor avea nevoie de un număr de cel puțin 4 jucători sub 21 de ani în lot, Gorjenii și-a asigurat deja serviciile unuia. Preşedintele clubului Pandurii, Narcis Răducan, a precizat că Trifu e un jucător tânăr şi talentat de care Pandurii Târgu Jiu are nevoie:

 „Am semnat prelungirea contractului lui Rodemis Trifu pentru că se apropia de încheiere vechiul său contract, iar jucătorul este unul de viitor, cu mari calități. În plus avem nevoie de el ca jucător sub 21 de ani”. – Narcis Răducan   sursa panduriics.ro

Trifu a fost promovat la prima echipă în urmă cu un an de la echipa a doua a clubului Pandurii, după ce evoluase în urmă cu un sezon atât pentru Pandurii 2 cât şi pentru juniorii Under 19 ani cu care s-a clasat pe locul patru pe ţară. Trifu a debutat la Pandurii în anul 2015 într-un meci cu Concordia Chiajna. Trifu va fi un câștig și pentru meciurile din cupele europene, unde echipele sunt obligate să aibă în lot și jucători din propria pepinieră. Însă sunt și jucători care vor părăsi echipa gorjeană. Răduț și Erico și-au încheiat contractile. Pe langa ei, Stanca, Nicoară și Ciucur sunt la final de contract, iar Mingote a plecat deja.

[themeum_category category=”euro-2016″ layout=”carousel” title=”Citește și…” maxpost=”9″]

Citește si...

FCSB, campioana României!

Redacția

Botoşani a reziliat contractul cu antrenorul Liviu Ciobotariu

Redacția

Oțelul Galați fără antrenor!

Oana B

FCSB se mută pe stadionul Arcul de Triumf

Redacția

Programul SuperLigii României, ediția 2024/2025

Redacția

Dan Petrescu iar la CFR Cluj

Ionuț Popa

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More