CSA Steaua a retrogradat

Steaua Bucureşti, a doua cea mai titrată echipă din baschetul masculin românesc (21 de titluri), a retrogradat din Liga Naţională, joi seara, după ce a fost învinsă de ABC Laguna Bucureşti cu scorul de 74-73, pe teren propriu, într-un meci pentru locurile 15-18.

Cu un buget considerabil roș albaștrii ratează astfel prezența în primul eșalon.

ABC Laguna, promovată în vara trecută, una dintre cele mai slabe echipe din sezonul regulat, a câştigat seria cu scorul general de 3-1 (cel mai bun din cinci partide). Steaua s-a impus în primul meci al seriei, cu 73-55, după care ”rechinii” au obţinut trei victorii la rând, 74-72, 65-63 şi 74-73.

În meciul al patrulea, finalul a fost dramatic, Steaua ratând două aruncări libere prin James Anthony Farr, când mai erau 24 de secunde, la scorul de 73-72, iar Devin Jameel Cooper a adus victoria ”rechinilor” cu un coş de două puncte reuşit când rămăseseră trei secunde de joc.

De la învingători s-au remarcat Devin Jameel Cooper, cu 15 puncte, 4 pase decisive, Aleksandr Fevadze, cu 13 p, 6 recuperări, Raheem Lovelle Johnson, 10 p, 9 rec, Radu Paliciuc, cu 10 p, 4 rec, 3 pd.

James Anthony Farr a fost MVP-ul Stelei, cu 18 p, 10, rec 3 pd, Branislav Vujadinovic a adăugat 14 p, 5 rec, 5 pd, Titus Nicoară a contribuit cu 12 p, 9 rec, iar Karlo Vragovic, cu 15 p, 3 pd.

CS Municipal 2007 Focşani şi ABC Laguna Bucureşti vor juca pentru locurile 15-16, iar CSA Steaua şi CSM VSKC Miercurea Ciuc, ambele retrogradate, se vor bate pentru locurile 17-18.

În duelul pentru locurile 7-8 situaţia este egală, 1-1, după ce SCM OHMA Mozzart Bet Timişoara a trecut de FC Argeş Piteşti cu 91-81. Meciul al treilea, cel decisiv, se va juca la Piteşti, în data de 15 mai.

CS Municipal Galaţi a câştigat bătălia pentru locurile 13-14, după 86-74 cu CSM Baschet Petrolul Ploieşti, pe care o învinsese şi în deplasare, în primul meci, cu 86-71.

Citește si...

România, în urna a doua valorică la tragerea la sorți pentru Euro 2024

Redacția

S-au stabilit sferturile de finală ale Cupei României la handbal masculin

Mircea M

U-BT Cluj-Napoca învinsă în sferturile EuroCup

Redacția

Clujenii câștigă derby-ul cu Oradea

Oana B

U BT Cluj-Cluj-Napoca bifează a 12-a victorie consecutivă în Liga Naţională

Redacția

Strategia Naţională Anti-Doping 2024-2027 a fost aprobată de Guvern

Redacția

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More