CSM Oradea se impune în overtime la Târgu Jiu

CSM Târgu Jiu a pierdut meciul disputat pe teren propriu cu CSM Oradea, scor 79-87. A fost nevoie de o repriză de prelungiri în meciul de la Târgu Jiu pentru ca vicecampioana CSM Oradea să câştige meciul.

Scorul pe sferturi a fost 12-19, 21-19, 17-9, 25-28, 4-12. Meciul a contat pentru etapa a-17-a din Liga Naţională. Malik Morgan a reuşit 24 de puncte şi a fost cel mai bun om al gorjenilor.

În faţa unui public numeros, care a creat o atmosferă senzaţională, CSM Târgu Jiu a cedat cu greu în faţa unei echipe mult mai experimentate, o echipă care se luptă an de an pentru titlu în întrecerea internă şi care reprezintă România în cupele europene. Cu atât mai mare este meritul grupării gorjene, căreia nu i-a lipsit mult să câştige acest meci şi care în multe momente ale jocului a fost peste adversar, l-a dominat, dar care s-a dovedit a fi un adversar mai agil, mai ales în minutele de prelugire, minute pe care gruparea oaspete le-a gestionat mai bine şi a reuşit să plece cu o victorie, care a stat pană aproape de final sub semnul întrebării. Astfel, la capătul uni meci de mare luptă, în care ambele echipe au trecut rând pe rând la conducere pe tabela de marcaj, Oradea a avut nevoie de prelungiri pentru pentru a se impune la Târgu Jiu. În ciuda înfrângerii, CSM Târgu Jiu a făcut unul dintre cele mai bune meciuri din acest sezon.

Oradea se impune în overtime cu 12-4 şi câştigă meciul cu 87-79.

Malik Morgan a reușit 24 puncte, 12 recuperări, 4 pase decisive, în timp ce Kevin Allen a adăugat 22 puncte, 15 recuperări pentru Târgu Jiu.

Citește si...

David Popovici AUR la 100 m liber, la Mondiale!

C. Sabău

David Popovici a câștigat medalia de aur în proba de 200 m liber, la Mondiale

Ionuț Popa

Daron Russell, noul fundaș al echipei UBT Cluj-Napoca

Oana B

Situație tulbure pentru atletismul românesc!

Oana B

U BT-Cluj Napoca la al doilea transfer!

Oana B

Vicecampioana olimpică Ileana Silai a încetat din viață la 83 de ani

Ionuț Popa

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More