Debut cu dreptul

Echipa de baschet Energia Târgu Jiu a debutat cu dreptul în noul an. Sub comanda lui Iannis Diamatakos, baschetbaliștii gorjeni au învins, seara trecută, pe teren propriu, liderul la zi al campionatului, BC Mureș, scor final 88-80. Energia a avut un avantaj de 12 puncte la pauza mare – a fost 26-16 în primul sfert şi 42-30 după cel secund -, dar oaspeţii au revenit în partea a doua. Cu mai puţin de două minute rămase, mureşenii au reuşit să preia conducerea, dar la finalul sfertului al patrulea scorul a fost egal, 72-72, iar partida s-a decis în prelungiri. Acolo, Energia a dominat şi s-a impus cu 88-80. Echipa din Mureș este pe primul loc în clasamentul Ligii Naționae

A fost un meci greu pentru ambele echipe. Noi am început meciul foarte prost. Primul sfert a fost foarte slab pentru noi, mai ales din punct de vedere defensiv. Asta a contat. Echipa in Târgu Jiu a jucat mai bine și s-a folosit de slăbiciunile noastre„ – Audrius Prakuraitis, antrenor BC Mureș

”Am încercat pe măsură, să facem față, nu am reușit, evident sută la sută din momentul acela, însă au reușit să revină, jucători au dat un joc de caracter și dotință de joc„ -Iannis Diamantakos, antrenor interimar Energia Tg Jiu

Căpitanul Energiei, americanul Porter Troupe, a declarat, la finalul meciului, că nu ar fi fost nevoie de prelungiri, iar echipa sa ar fi putut câștiga meciul mai devreme dacă nu ar fi fost unele greșeli.

Am început meciul foarte bine, ne-am pregătit foarte bine pentru această confruntare. În primul meci, ne-au bătut rău la Mureș, așa că aveam nevoie de puțină răzbunare. Am lucrat cu antrenorul Iannis tot sezonul. Ne-au ajutat mult, în această seară, schimbările tactice din apărare și atac” –  Porter Troupe, căpitan Energia Tg Jiu 

Energia are un program infernal în această perioadă. În această seară, pleacă la Pitești. Mâine, de la 19.30 vor primi vizita francezilor de la Le Havre într-un meci din Europe Cup. Meciul va avea loc în Sala Sporturilor din Pitești. 50 de suporteri ai echipei au ocazia să meargă să-și susțină favoriții. Transportul va fi asigurat de club.

Citește si...

U-BT Cluj-Napoca, învinsă de Buducnost în faza Top 8 din ABA League

Redacția

Dinamo câștigă după cinci seturi duelul de la Zalău

Iulian A.

Antrenoare nouă la CSM București

Redacția

David Popovici AUR la 100 m liber, la Mondiale!

C. Sabău

David Popovici a câștigat medalia de aur în proba de 200 m liber, la Mondiale

Ionuț Popa

Daron Russell, noul fundaș al echipei UBT Cluj-Napoca

Oana B

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More