Derby-ul, Tomis Constanța-Volei Municipal Zalău se joacă în etapa a 2-a

Marti, la sediul Federației Române de Volei, a fost stabilit programul competițional din sezonul 2015-2016 al Diviziei A1 la volei masculine și feminin.

Noul sezon va începe pe 28 octombrie, datorită faptului că, în perioada 9-18 octombrie, în Bulgaria și Italia este programat turneul final al Campionatului European rezervat seniorilor.Derby-ul campionatului, se va juca în etapa a doua,  când Tomis Constanța va primi vizita ardelenilor de la Volei Municipal Zalau.

Sistemul de desfășurare al Diviziei A1 va fi același ca în sezonul trecut, cu play-off şi play-out. Astfel, după disputarea celor 22 de partide din sezonul regulat, se joacă semifinale în turneul locurilor 1-4 (locul 1 cu locul 4 şi locul 2 cu locul 3), în cel al locurilor 5-8 (5 cu 8 şi 6 cu 7) şi în cel pentru evitarea retrogradării (locurile 9-12: 9 cu 12 şi 10 cu 11). Vor urma confruntările dintre formațiile învingătoare în semifinale, pentru locurile 1-2, respectiv între învinse, pentru locurile 3-4, toate duelurile fiind în sistemul „cel mai bun din cinci partide”. La fel se va proceda și în turneul 5-8, în timp ce turneul 9-12 se va încheia după stabilirea celor două formații retrogradate (ocupantele locurilor 11 și 12).

În urma deciziei Adunarii Generale a Federației Române de Volei din aprilie, numărul maxim al jucătorilor străini care pot fi trecuți pe foaia de joc va fi de șase, neexistând restricții în utilizarea lor concomitentă. Astfel, în formula unei echipei de șase jucători plus libero trebuie să existe cel puțin un jucător român.

Citește si...

Voluntari a cucerit Supercupa României pentru a doua oară consecutiv!

Ionuț Popa

Cupa României la volei Juniori U19 Feminin se va disputa la Blaj

Ionuț Popa

Suceava campioană națională la categoria sub 17 ani!

Mircea M

Azi voleiul se joacă la Blaj!

Mircea M

La volei toate echipele sunt susținute de primării

Szabi R

Adin Cojocaru, reales în funcţia de preşedinte al F.R. Volei

C. Sabău

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More