EHF EURO 2014, România – Norvegia, ora 19:15

EHF EURO 2014, Meciul Spania – Polonia, programat duminică la ora 19:00 la Gyor în Grupa A, deschide a 11-a ediţie a Campionatului European de handbal feminin, găzduit în două ţări, Ungaria şi Croaţia.Misiune dificilă pentru naţionala României la startul Campionatului European – joacă astăzi cu cel mai dificil adversar, Norvegia, singura reprezentativă din handbal care a cucerit competiţia continentală de cinci ori consecutiv.

România la a zecea participare la Campionatul European!

ehf euro 2014

Lotul României, condus de antrenorii Gheorghe Tadici, Florin Pera şi Bogdan Burcea, este format din următoarele jucătoare:

Portari: Paula Ungureanu (HCM Baia Mare), Ionica Munteanu (SCM Craiova), Denisa Dedu (Corona Braşov);

Extreme stânga: Valentina Elisei Ardean (HCM Baia Mare), Camelia Hotea (Corona Braşov);

Pivoţi: Florina Chintoan (Universitatea Cluj), Crina Pintea şi Georgiana Ciuciulete (ambele de la HC Zalău);

Extreme dreapta: Adriana Nechita (HCM Baia Mare), Laura Chiper (Corona Braşov);

Linia de 9 metri: Cristina Neagu (Buducnost Podgorica), Cristina Zamfir, Aurelia Brădeanu, Adriana Ţăcălie, Oana Bondar (Corona Braşov), Gabriela Perianu (Dunărea Brăila), Daniela Băbeanu (HCM Roman).

 

Gheorghe Tadici

“Fetele s-au pregătit foarte bine şi au abordat la intensitate maximă jocurile cu Germania, echipă ce are stabilit ca obiectiv clasarea între primele patru locuri. Am făcut două victorii cu o forţă din handbalul mondial, care ne face să credem că suntem şi noi o echipă puternică. Le-am inoculat jucătoarelor toate aspectele corespunzătoare despre importanţa competiţiei şi că trebuie să reprezinte cu cinste echipa naţionale, la care este o mândrie să fii convocat. Avem jucătoare tinere, care trebuie să confirme, dar şi jucătoare cu experienţă pentru care, probabil Campionatul European din acest an va fi ultima competiţie majoră din carieră. Fetele trebuie să fie concentrate la maximum, pentru că avem o grupă grea, cu Norvegia, Danemarca şi Ucraina. Am avut ghinionul să jucăm cu ele, dar va trebui să obţinem cel puţin o victorie în faţa Danemarcei sau a Norvegiei şi să nu ne încurcăm cu Ucraina. Va urma grupa principală, unde vom întâlni şi Ungaria, o echipă ce-şi propune să câştige o medalie la acest turneu final. Sunt 11 echipe la acest turneu final care pot termina în primele patru locrui, dar, în acelaşi timp, se pot clasa şi pe locul 12″, ne-a declarat selecţionerul Gheorghe Tadici.

 

Experienţă şi tinereţe

Antrenoarea Braşovului este de părere că naţionala României are o echipă omogenă care poate obţine rezultate foarte bune la Europene. „Avem o echipă omogenă, fetele joacă de ceva vreme în această formulă, astfel că este timpul să vină şi rezultatele mari. Avem în echipă fete cu o experienţă bogată în turnee finale, dar şi multe jucătoare tinere care au crescut foarte mult în ultimii ani. De asemenea, nu putem să trecem cu vederea faptul că România o are pe Cristina Neagu într-o formă excepţională, iar asta dă şi mai mare siguranţă naţionalei“.

„E o mîndrie pentru Braşov“

Mariana Tîrcă a mai adăugat că e o mîndrie pentru Braşov să fie reprezentat de şapte jucătoare de la Corona, într-o astfel de competiţie. „Este o mîndrie pentru Braşov să aibă şapte jucătoare la o astfel de competiţie. Acesta este un semn că Braşovul rămîne o echipă de valoare, care dă de ani buni jucătoare la echipele naţionale. Sper să aibă şansa de a juca şi de a arăta că merită să reprezinte România. Cum am mai spus, e o mîndrie şi bucurie să văd mereu clubul reprezentat în competiţiile internaţionale la nivel de echipe naţionale, încă de la echipa de cadete“, a mai spus Mariana Tîrcă.

Bogdan Burcea este optimist

Prezent la naţională în calitate de „secund“ al selecţionerului Gheorghe Tadici, antrenorul Coronei, Bogdan Burcea, a declarat că pleacă spre Ungaria plin de optimism. „Este o atmosferă excepţională la lot şi sîntem cu toţii optimişti. Toate fetele sînt în formă, deci inclusiv cele de la Corona, care aşteapă nerăbdătoare meciul de debut. Camelia Hotea va rămîne în echipă pentru că s-a refăcut, astfel că Braşovul a rămas cu şapte jucătoare la lot. Ne dorim cu toţii să ne întoarcem acasă cît mai tîrziu, desigur…“, a spus Bogdan Burcea.

În grupă cu Norvegia, Danemarca şi Ucraina

Naţionala de handbal feminin a României va evolua în grupa B la turneul final al Campionatului European cu echipele Norvegiei, Danemarcei şi Ucrainei. Componenţa grupelor CE din luna decembrie, găzduit de Ungaria şi Croaţia, este următoarea: Grupa A (meciurile se joacă la Gyor): Ungaria, Spania, Rusia, Polonia; B (Debrecen): Norvegia, Danemarca, România, Ucraina; Grupa C (Varazdin): Suedia, Germania, Croaţia, Olanda; Grupa D (Osijek): Muntenegru, Franţa, Serbia, Slovacia. Echipa României s-a aflat în urna a treia valorică la tragerea la sorţi de la Zagreb. Ungaria şi Croaţia au fost calificate direct la turneul final în calitate de organizatoare, în timp ce celelalte echipe au jucat în grupe preliminare. Naţionala României s-a calificat de pe locul secund al grupei 6, cu 4 puncte, în urma victoriilor cu Belarus (scor 30-28 şi 32-20). Turneul final al Campionatului European de handbal feminin va avea loc în perioada 7-21 decembrie. După disputarea meciurilor din grupe, la Gyor, Debrecen, Varazdin şi Osijek, partidele din grupele principale vor avea loc la Debrecen şi Zagreb, faza finală a CE fiind programată la Budapesta.

 

Citește si...

David Popovici AUR la 100 m liber, la Mondiale!

C. Sabău

David Popovici a câștigat medalia de aur în proba de 200 m liber, la Mondiale

Ionuț Popa

Daron Russell, noul fundaș al echipei UBT Cluj-Napoca

Oana B

Situație tulbure pentru atletismul românesc!

Oana B

U BT-Cluj Napoca la al doilea transfer!

Oana B

Vicecampioana olimpică Ileana Silai a încetat din viață la 83 de ani

Ionuț Popa

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More