Frații Sajad și Allahkaram Esteki au sosit astăzi la București și s-au alăturat lotului echipei campioane la handbal masculin. Internaționalii iranieni au fost impresionați încă de la primul antrenament.
„Vom avea o echipă puternică, lotul arată foarte bine. Am văzut echipa Dinamo la un turneu anul trecut, când jucam la Montpellier, însă acum este și mai tare”, a declarat Allahkaram (28 de ani). Ambii au semnat pe câte doi ani cu Dinamo.
Și valorosul nostru inter Ciprian Șandru s-a alăturat lotului, el având câteva zile în plus de vacanță pentru că a făcut parte din naționala universitară, medaliată cu aur în Spania. Și francezul Pierre Ragot a intrat în focul antrenamentelor. Dinamo este aproape în formulă completă.
Foto: Sajad (stânga) și Allahkaram Esteki, alături de managerul sportiv al echipei de handbal Dinamo, Ovidiu Semen
[themeum_category category=”jocurile-olimpice” layout=”carousel” title=”Jocurile Olimpice” maxpost=”9″]
