Simona Halep a câştigat turneul de la Wimbledon după ce a învins-o pe Serena Williams în finală cu 6-2, 6-2.
Simona a obţinut al doilea său titlu de Mare Şlem din carieră după unul dintre cele mai bune meciuri din carieră, după o victorie în doar 55 de minute în faţa fostului lider mondial.
N-am jucat niciodată un meci mai bun. A fost cel mai bun meci din carieră. Serena m-a inspirat de-a lungul carierei. Nu am cuvinte să explic ceea ce simt chiar acum. Am avut emoţii foarte mari. Am intrat pe teren şi am dat absolut tot ceea ce am putut.
Mă simt incredibil. E ceva special. Nu voi uita niciodată ziua asta. A fost visul mamei mele să câştig Wimbledon, încă de când aveam 10 ani.
Am muncit foarte mult pentru a schimba planul de joc pentru iarbă. Aici nu prea poţi să alergi atât de mult, dar anul ăsta am început să simt altfel mingea pe iarbă. A fost un turneu grozav şi abia aştept anul viitor să revin aici.
Vreau să-i mulţumesc ţării mele, românilor. Mă susţin mereu! Vă mulţumesc enorm. Vreau să le mulţumesc şi membrilor din familia regală pentru că m-au susţinut”, a spus Simona Halep, după victoria din finala.
[themeum_category category=”volei” layout=”carousel” title=”” maxpost=”9″]
