HC Zalău şi SCM Craiova și-au aflat adversarele din “sferturile” Cupei EHF

HC Zalău şi SCM Craiova și-au aflat azi adeversarele din sferturile de finală ale Cupei EHF după tragerea la sorți de marți de la Viena.

Calificată în sferturile de finală ale Cupei EHF după o pauză de cinci ani, echipa antrenată de Elena și Gheorghe Tadici va întâlni  echipa turcă Kastamonu care are în componență 10 jucătoare străine.

”În această fază, toate echipele sunt valoroase, Kastamonu am studiat-o de dimineaţă, aproape 75% din jucătoare sunt din străinătate, au doar patru turcoaice în componenţă. Au făcut nişte rezultate foarte bune, dar ne jucăm şansa, iar dacă putem să ajungem în semifinale, sigur că ar fi extraordinar”, a declarat Gheorghe Tadici pentru Prosport.

SCM Craiova va întâlni în sferturi un adversar incomod, formația rusă, Lada Togliatti. Echipa pregătită de renumitul Trefilov se luptă la titlu în acest sezon.

„Am picat poate cu cel mai dificil adversar, dar ne vom juca șansa așa cum am făcut-o în toate meciurile.” a declarat Bogdan BURCEA pentru site-ul oficial al clubului oltean

Cele două formaţii româneşti vor juca prima manşă în 3-4 martie pe teren propriu, iar returul, o săptămână mai târziu, în deplasare

SFERTURI DE FINALĂ (3/4 martie – 10/11 martie)

1. SCM Craiova – Lada Togliatti
2. Vipers – Brest
3. Viborg – Larvik
4. HC Zalău – Kastamonu

Dacă vor trece de „sferturi”, cele două echipe se vor întâlni în semifinale!

SEMIFINALE
HC Zalău/Kastamonu – SCM Craiova/Lada Togliatti
Viborg/Larvik – Vipers/Brest

[themeum_category category=”volei” layout=”carousel” title=”” maxpost=”9″]

Citește si...

Clasament marcatoare Liga Florilor după 9 runde

Mircea M

Minaur are meci greu cu Slatina

Redacția

Craiova pierde cu Brașovul la zece goluri

Ionuț Popa

Dunărea Brăila a câștigat fără emoții la Târgu Jiu

Mircea M

Liviu Andrieș după înfrângerea cu Dunărea Brăila

Vasile.M

CSM București a rămas fără antrenor!

Redacția

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More