În derby-ul etapei a IV-a, elevii lui Mateo Garralda au suferit prima înfrângere din acest campionat in fata celor de la Minaur Baia Mare, scor 26-24.
În repriza inaugurală, cele două echipe și-au împărțit perioadele de dominație, începutul mai bun al gazdelor (7-5 min. 13) fiind contracarat de oaspeți până la pauză (12-14 min. 29). Echipa maramureșeană a continuat să conducă și în primele 10 minute din partea a doua a jocului (17-19 min. 40), după care a fost rândul “studenților” să treacă în avantaj (20-19 min. 49) fără a reuși însă desprinderea.
Până la final s-a mers cap la cap, tabela oprindu-se în dreptul gazdelor la 24-23 (min. 57). Ultimele secvențe au aparținut Minaurului, care a înscris trei goluri consecutive (ultimul în poarta goală) și a reușit astfel să întrerupă seria de invincibilitate a “studenților” în fața propriilor suporteri. După două campionate cu 27 de meciuri consecutive fără înfrângere acasă, Știința Municipal Dedeman Bacău a pierdut derby-ul etapei a IV-a din Liga Națională 2014-2015 și a fost detronată din fotoliul liderului.
Știinta Municipal Dedeman Bacău: Grigoraș, Tamaș – Alonso (7), Tokic (5), Bondar (3), Rotaru (3), Masachs (2), Celestin (2), Păunică (1), Johannson (1), Vartic, Pinnonen, Câmpan, Iancu. Antrenori: Mateo Garralda, Sorin Bârză.
HCM Minaur Baia Mare: Tatai, Pop – Pribanic 6, Eklemovic 5, Bera 4, Fotache 4, Malmagro 2, Stegavik 2, Martinez 1, Sadoveac 1, Grasu 1, Mihai, Sabou, Milas, Popescu, Busecan.
Mateo Garralda, antrenor Știința Municipal Dedeman Bacău: “La fel ca în celelalte meciuri de campionat, am făcut multe greșeli față în față cu portarul advers. Greșelile simple au făcut diferența. Am pierdut multe mingi ușoare și le-am dat adversarilor șansa să marcheze și să câștige”.
Lars Walter, antrenor Minaur Baia Mare: “A fost un meci nebun. Sunt foarte fericit pentru victorie, este foarte greu să joci în Bacău. Au existat mai multe momente-cheie, am fi putut închide meciul în min. 43 dacă nu ratam patru atacuri consecutive într-o perioadă în care Bacăul nu a marcat timp de șapte minute. Cred că ambele adversare de astăzi vor fi angrenate în lupta pentru titlu în acest an”.
Tin Tokic, handbalist Știința Muncipal Dedeman Bacău: “Când pierzi acasă, în fața propriilor suporteri, este foarte neplăcut. Am avut probleme în defensivă, am pierdut și multe mingi ușoare și așa s-a ajuns la rezultatul de pe tabelă. Am greșit mult și în atac, la pasa decisivă. Cred că a fost cel mai bun meci al meu la Știința. M-am simțit bine în atac, nu sunt foarte mulțumit de modul în care am jucat în apărare, dar sunt convins că lucrurile se vor îmbunătăți”.
În etapa următoare, Știința Municipal Dedeman Bacău va evolua pe terenul medaliatei cu bronz din sezonul precedent, Potaissa Turda (luni, 22 septembrie, ora 19.30 – Digi Sport).

