Iolanda Balaș Soter, singura atletă din România cu două titluri olimpice, s-a născut la Timișoara, la 12 decembrue 1963, Iolanda Balaş-Sőtér a dominat la nivel mondial proba de săritură în înălțime, timp e un deceniu, deținătoare a 14 recorduri mondiale, două medalii de aur europene.
Era la vârsta copilăriei, când inegalabilul Jesse Owens și-a pus amprenta asupra devenirii sale:
„M-am îndrăgostit de atletism când, invitată fiind la niște prieteni de familie, în Timișoara, am putut vedea filmul Jocurilor Olimpice de la Berlin, din 1936. Atunci l-am văzut prima oară pe marele Owens, care câștigase patru medalii de aur și, culmea, în anul în care m-am născut! Mi s-a părut un semn…”
Ascensiunea a fost năucitoare
De la 1,28 m, la 12 ani, reușiți în curtea casei părintești a ajuns ca, în numai trei ani, să treacă peste ștacheta înălțată la 1,48 m, performanță care reprezenta la acea vreme un nou record național de senioare.
Timp de peste zece ani a înregistrat 142 de victorii consecutive (decembrie 1956 – iunie 1967), performanţă înscrisă în Cartea Recordurilor. La Campionatele Europene de atletism de la Stockholm (19-22 aug. 1958), Iolanda Balaş a câştigat prima medalie de aur la săritura în înălţime, aducând primul titlu european în această disciplină sportivă României. În 1962, la Belgrad, a cucerit titlul european, cu 1,83 m.
În strălucitul său palmares ca remarcabilă săritoare în înălţime, se înscriu: 19 titluri de campioană naţională (16 la senioare şi trei la junioare), 63 de recorduri naţionale (41 la senioare şi 22 la junioare), evoluând în lotul naţional de atletism de 41 de ori, se notează în Enciclopedia Educaţiei Fizice şi Sportului din România.
Marea doamnă a atletismului
În drumul spre Jocurile de la Melbourne, din 1956, s-a „oprit” doar pentru a-și adjudeca o medalie de argint la Europene și pentru a stabili, la București, în data de 14 iulie, primul său record mondial, cu 1,75 m!
„Nici nu mi-am închipuit că pot să sar atât. Cu o zi înainte de concurs, am ieșit la antrenament cu maratoniștii, în Pădurea Băneasa. Fără să-mi dau seama, am alergat vreo 20 de kilometri. Când am realizat ce am făcut, mi-a înghețat sufletul! Mă gândeam ce o sa fac, cum o să sar? Culmea, așa m-am mobilizat, că a doua zi reușeam primul meu record mondial!”
Delegația României a plecat spre Australia cu 30 de zile înaintea Jocurilor.
„A fost prima mea Olimpiadă. Fără antrenor, fără nici un sfat. După o lună singură la capătul lumii, am înregistrat cea mai dureroasă înfrângere din carieră. Era cât pe ce să renunț. Un loc cinci însemna un imens insucces.”
Ajutată de regretatul antrenor Ioan Soter, care, ulterior, i-a devenit și soț, după luni de eforturi , uneori inimaginabile, a egalat recordul americancei, după care, din 1958 și până la JO de la Roma, a corectat recordul mapamondului cu opt centimetri.
Povestea merge mai departe
„După Melbourne, timp de patru ani, am desenat în caietul de antrenament cercurile olimpice sub care scriam cu majuscule REVANȘA”.
Pe Stadionul Olimpic de la Roma a fost protagonista unui spectacol unic, de neuitat! Nici ploaia, nici adversarele, nici ștacheta nu au reușit să o oprească din drumul spre aur. Primul pentru sportul românesc feminin!
„A fost o victorie deosebită la Roma! Atmosfera latină se asemăna cu aceea de acasă. A fost cea mai iubită medalie a mea…cu toate că au fost multe!”, mărturisea Iolanda Balaș Soter.
De altfel, mi-am dat seama de acest lucru, târziu în timp, după ce s-a renovat sediul federației. În holul de la intrare au fost montate niște tablouri „gigant” ale campioanelor noastre olimpice. Bineînțeles, al Iolandei Balaș Soter era primul…câțiva au gândit că poate facem rost de versiunea color al memorabilei sărituri de la Roma! Zis și făcut! Când a văzut doamna pe perete produsul tehnologiei moderne, cu un glas sec, nemulțumit, a spus: „Asta nu este fotografia mea. O vreau pe cea alb-negru. Și așa a fost!”
„A fost o victorie deosebită la Roma! Atmosfera latină se asemăna cu aceea de acasă. A fost cea mai iubită medalie a mea…cu toate că au fost multe!”
După 1956 și până în anul 1967, când a renunțat la activitatea competițională, Iolanda Balaș Soter nu a mai fost învinsă niciodată. „Pentru mine, stimulentul, când rămâneam singură în concurs, era ștacheta…doar ea! Și îmi doream s-o văd cât mai sus!” Cu o urmă de tristețe, Iolanda:
„Dacă îmi pare rău de ceva, este că nu am prins pista sintetică, care consider că mi-ar fi dat posibilitatea să adaug cel puțin zece centimetri. Dar și că nu am încercat stilul Floop. Probabil m-am născut cu zece ani mai devreme!”
S-a retras din activitatea competiţională în 1967, după 19 ani de atletism, din cauza unui traumatism la tendonul lui Achile al piciorului de bătaie. Din 1988 şi până în 2005 a fost preşedintele Federaţiei Române de Atletism (FRA); preşedinte de onoare al FRA. În perioada 1998-2002 a ocupat funcţia de vicepreşedinte al Comitetului Olimpic Român (COR). Stadionul Tineretului din Bucureşti îi poartă numele.
A înfiinţat, în 1993, Fundaţia Atletismului Românesc, una dintre primele fundaţii cu profil de sport, pentru susţinerea atletismului românesc şi a echipei reprezentative a României. Meritele sportive i-au fost recunoscute, primind în 1958 titlul de Maestru Emerit al Sportului, în 1962, Ordinul Steaua României, Ordinul Meritul Sportiv (1966), Ordinul Naţional Steaua României în grad de Ofiţer (2000). A fost distinsă cu ”Colanul de Aur”, cea mai înaltă distincţie a Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.
Preşedintele Klaus Iohannis a conferit post-mortem Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Mare Ofiţer Iolandei Balaş-Sőtér, la 13 martie 2016. A murit la 11 martie 2016, la Bucureşti.
Foto| Sursa fra.ro
[themeum_column col=”1/2″][themeum_category category=”stiri” layout=”latest” title=”” maxpost=”4″][/themeum_column][themeum_column col=”1/2″][themeum_category category=”handbal” layout=”latest” title=”” maxpost=”4″][/themeum_column]