JELIAZKOV NIKOLAY: Mă bucur că am câștigat Cupa României

După ce au primit medaliile de bronz pentru al doilea sezon consecutiv în Divizia A1, gălățenii au reuşit în premieră să cucerească Cupa României la volei masculin. Echipa antrenată de Nikolay Jeliaskov şi Marian Apostu a abordat finala Cupei României cu mai multă încredere și a învins duminică Campioana națională, Volei Municipal Zalău, la Sala Polivalentă din Piatra Neamţ, partidă care din păcate nu a fost difuzată de către canalul național de sport numai din setul al doilea, cu toate că a cerut Federației Române de Volei modificarea orei pentru oră 18:00.

“A fost un meci dificil. Ultima parte a sezonului a fost foarte dificilă, am încercat să luptăm până în ultimul moment pentru Campionat, dar nu am reuşit. Pentru noi, ultimul joc de la Zalău a fost foarte greu, în special din punct de vedere psihologic. Aici, cred că am fost pregătiţi pentru acest joc , ne-am concentrat mult mai bine şi am fost motivaţi să câştigăm această Cupă. Mă bucur că am câştigat Cupa României, este prima mare performanță notabilă a clubului. Sper să nu fie prima şi ultima Cupă. Îmi doresc şi sper ca această Cupă să fie prima dintr-o multitudine de trofee şi cupe pe care echipa din Galaţi le va câştiga în viitor. Sunt extrem de fericit pentru această performanţă, şi pentru că sunt parte a acestei realizări care este foarte importantă pentru noi.” a declarat antrenorul gălățenilor JELIAZKOV NIKOLAY

 

Sportul unește oamenii – Cadoria
Sportul înseamnă sanatate

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *