Activitatea fotbalistică a început-o în 1970 la Autobuzul. În 1973 a trecut la Liceul de fotbal nr. 1 Bucureşti, iar în 1976 s-a transferat la Minerul Cavnic, unde a jucat doi ani, după care s-a stabilit pentru alţi trei ani la FC Baia Mare, de unde l-a achiziţionat Steaua, echipă unde a activat până în 1989, perioadă de timp în care şi-a înscris în palmares o serie de performanţe remarcabile: tricoul de campion în anii 1986, 1987, 1988, 1989, Cupa României în 1987, 1988, 1989 şi mai ales Cupa Campionilor Europeni în 1986 şi Supercupa Europei în 1987, component fiind al echipei de aur Steaua. În cupele europene a jucat un număr de 20 de meciuri.
Lucian Bălan (25 iunie 1959 – 12 noiembrie 2015)
După 1989 a trecut la profesionism jucând mai întâi la Beerscot Antwerp (1989-1990) şi apoi la Real Murcia (1990-1991). A revenit în ţară şi a jucat la Steaua, în 1990, la Phönix Baia Mare în 1993, iar în 1994 s-a retras de pe gazon având la activ un număr de 232 prezenţe pe prima scenă divizionară.
În continuare s-a dedicat cu pasiune şi profesionalism activităţii de antrenor.