Lupta la titlu e relansată!

Lupta la titlu e relansată. FCSB s-a impus cu 1-0 pe terenul campioanei CFR Cluj, după un meci în care campioana a avut un singur șut pe poartă, iar „roș-albaștrii” au atacat mult și au avut și o bară. Clujenii au acuzat arbitrajul!

FCSB s-a apropiat la două puncte de CFR Cluj, cu cinci etape rămase de disputat. Ultima rundă programează duelul FCSB – CFR Cluj, la București.

În Gruia, CFR Cluj a jucat în inferioritate numerică din minutul 42, după eliminarea lui Mateo Susic. Gazdele au avut un singur șut pe poartă tot meciul.

FCSB și-a creat zece ocazii de gol în repriza a doua. Octavian Popescu a înscris în minutul 74, după un șut deviat de către un adversar.

CFR a tras primul său şut pe poartă în min. 90+3, când putea egala prin Daniel Birligea.

CFR era singura echipă neînvinsă pe teren propriu în acest campionat, iar la finalul meciului au acuzat arbitrajul.

Președintele Cristi Balaj, fost arbitru internațional, a ținut să precizeze ce a greșit Istvan Kovacs și de ce au pierdut ardelenii.

„Nu ne-am imaginat că nu vom avea un arbitraj de nivel Champions League. Sunt arbitri valoroși, îi cunosc și nu au interese, dar presiunile pe care le facem asupra arbitrilor aduc greșeli” a spus Cristi Balaj la Digi Sport. 

Citește si...

Danemarca este noua campioană europeană. În România NU s-a transmis competiția la TV!

Oana B

Rapid învinsă în decisiv ! Clasamentul și rezultatele etapei a 15-a

Redacția

Minaur întâlnește sâmbătă pe Gloria Bistriţa

Iulian A.

Clasamentul Diviziei A1 M după 14 etape

Redacția

Două transferuri la CSM Târgu Jiu

Vasile.M

Dinamo, eliminată în optimile Cupei CEV

Redacția

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More