Aflat în ultimele doua luni de contract cu FC Botoșani, atacantul Martinus Quenten a părăsit FC Botoşani, ajungând în Japonia în prima ligă la Yokohama F. Marinos, formație aflată pe locul patru în clasament, urmând să câştige în jur de 30.000 de mii de dolari pe lună.
Valeriu Iftime, finanţatorul FC Botoşani a declarat că a fost de acord să se despartă acum de Martinus deoarece în vară l-ar fi pierdut gratis.
„Când ai noroc în viaţă, ai noroc. S-a întrebat mult de Martinus. El chiar a fost urmărit, a fost monitorizat. El pleacă unde trebuie. Acolo va fi pe viaţa lui. El este bun pentru Japonia. El nu este un jucător eficient. El este spectaculos. Pentru el este excepţional că se face acest transfer, iar pentru noi este formidabil. Nu că luăm nişte bani. El este bun pentru Japonia, pentru că, mă repet, nu este un jucător eficient ci este spectaculos. În România, ca de altfel în mai toate campionatele bune din Europa, trebuie să fii eficent, pentru că se joacă dur, se joacă pe puncte. Ori în Japonia se pune preţ pe spectacol, pe show. La primul dribling el va fi aplaudat, iar la primele scamatorii va avea japonezii la picioare”, a declarat Valeriu Iftime.
Finanţatorul FC Botoşani susţine că a afirmat în repetate rânduri că doreşte să-i prelungească contractul doar pentru a putea negocia un eventual transfer al său în vară, contractul atacantului olandez cu gruparea locală urmând a expira la finele lunii iunie.
„Oferta de prelungire a contractului era mai mult ca să pot să negociez o vânzare în vară. Nu-l mai ţineam niciodată. Aş fi vrut să am o putere de negociere. Faptul că cineva l-a vrut e un mare câştig. El a devenit eficient la Botoşani numai cât l-a jucat Dimitrov, cât l-a pus Dimitrov în valoare. În rest nu a fost eficient. Vă garantez că va fi mult mai eficient Fulop sau orice jucător care va juca în valoare cu Dimitrov în bandă. Am ales pentru el dar şi pentru noi pentru că în vară nu luam nimic. Am luat nişte bani, mai mult decât nimic. Adevărul e că ne minţeam cu eficienţa lui în echipa noastră. Este un jucător bun dar doar de spectacol şi poate la noi nu e cazul”, a conchis Iftime.
