Municipal Zalău, în căutarea celor trei puncte la Craiova

După șapte zile de la startul noului sezon al ligii naționale Divizia A1, Volei Municipal Zalău joacă în deplasare la Craiova cu echipa SCM Universitatea, partida fiind programată sămbătă 20 octombrie de la ora 17,00.

Cele două echipe s-au întâlnit de două ori în perioada de pregătire, oltenii reușind să se impună în trei seturi  la Craiova,  în timp ca zălăuanii au câștigat pe teren propriu cu 3-0.

În prima etapă Municipal Zalau a învins Știința Explorări Baia Mare în trei seturi în timp ce SCM Universitatea Craiova s-a impus cu 3-1 în fața clujenilor. 

În pauza competițională Zalăul a tranferat șapte jucători, Miroslav Gradinarov – extremă, Andrei Spînu – centru, Jani Jeliazkov – universal (Opposite), Philipp Kroiss – libero, Cristian Bartha – coordonator, Ciprian Matei – universal (Opposite), Matheus Dal Bosco – extremă.  În staff-ul tehnic îi regăsim pe Nikolay Jeliazkov – antrenor  principal și pe Bogdan Nicolae – antrenor secund.

„Craiova va fi primul test adevărat, întotdeauna e dificil în sala lor și au o echipă bună, care cred că e mai bună decât cea de anul trecut și aștept cu nerăbdare marea bătalie de acolo.” a declarat Philipp KROISS libero VMZ.

Sâmbătă  în cadrul etapei a doua din noul sezon al Diviziei A1, Volei Municipal Zalău va juca pe terenu echipei SCM Universitatea  Craiova, partida fiind programată pe data de 20 octombrie de la ora 17,00, la Sala Polivalentă din Craiova.

Programul etapei a doua:

[themeum_button size=”lg” type=”info” url=”https://www.sportexclusiv.ro/clasament-volei-masculin/” text=”CLASAMENT”] [themeum_category category=”handbal” layout=”carousel” title=”” maxpost=”9″]

Citește si...

Rapid învinsă în decisiv ! Clasamentul și rezultatele etapei a 15-a

Redacția

Clasamentul Diviziei A1 M după 14 etape

Redacția

Craiova învinsă și de Știința București

Redacția

Dinamo câștigă după cinci seturi duelul de la Zalău

Iulian A.

Arcada se impune în trei seturi la Baia Mare

Redacția

Campioana joacă sâmbătă la Zalău

Iulian A.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More