Au trecut 3 saptamani de cand înalta Curte de Casație și Justiție a decis, printr-o decizie definitivă și irevocabilă, ca Pandurii să primească aproximativ 3,3 milioane de euro, reprezentând cotizațiile restante ale membrilor asociați, din perioada 2014 – 2017.
Romanescu susține că Primăria Târgu-Jiu și Consiliul Local sunt entități total diferite. Totodată angajații din cadrul primăriei pregătesc acțiuni în vederea demarării unor proceduri privind formele de executare.
„Incercam sa ne aparam dreptul pe care il avem, asa cum am spus intodeauna , este o hotarare judecatoreasca pe care o respectam, însă hotarârea judecatoreasca este pronunțata inpotriva consiliului locan, nu UAT -ului Targu Jiu . Le-am adus la cunostinta celor de la finante Publice ca si Executorului Judecătoresc faptul ca suntem entități diferite si ca trebuie sa aiba in vedere aceste aspect.” a declarant Marcel Romanescu – primar Târgu Jiu.
Marcel Romanescu, declară că va merge în instanță și va parcurge toate demersurile dacă va fi necesar să recupereze prejudiciul creat primăriei.
„In condițiile in care vom ajunge totuși ca sumele din contul UAT-urile Târgu Jiu să fie retrase pentru Clubul Pandurii Lighnitul Târgu Jiu, din acel moment trebuie să demarăm toate procedurile pentru recuperarea prejudiciului creat Primăriei Municipiului Târgu Jiu și vom merge în instanță și vom folosi toate căile pentru a putea recupera acel prejudiciu de aproximativ două milioane 900 de mii de RON, la momentul acela care sunt persoanele care se fac vinovate de acest prejudiciu, însă nu nu o să stau cu mâinile în sân, adică nu o să aștept să mi se retragă suma din cont și ulterior primăria să rămână pe minus. Prejudicial facem tot ceea ce depinde de noi ca să recuperăm acestea sume.” a mai completat Marcel Romanescu.
Alături de Consiliul Local Târgu Jiu, alte 4 entități sunt bune de plată. Cea mai mare sumă va fi virată de Complexul Energetic Oltenia.
Societatea Complexul Energetic Oltenia SA – 6.398.608,88 lei
Consiliul Local Târgu Jiu – 2.861.747,68 lei
Consiliul Judeţean Gorj – 769.543,23 lei
Artego SA – 4.898.219,86 lei
U.S.M.O. – 516.983,76 lei.
