Pandurii – Steaua azi ora 21.00

Considerate de mulţi specialişti drept echipele cu cele mai experimentate loturi, Pandurii şi Steaua se vor confrunta într-o partidă la finalul căreia câştigăroarea va lua o opţiune serioasă în lupta pentru titlu.

Cele două adversare s-au întâlnit de 22 de ori în Liga 1 Orange, de trei ori s-au impus gorjenii, de 10 ori bucureştenii, iar alte nouă jocuri s-au terminat la egalitate.

Primul meci a avut loc pe 11 septembrie 2005, Pandurii – Steaua 1-2, golurile fiind marcate de Iulian Ştefan, respectiv Bănel Nicoliţă şi Gabi Boştină.

– Patru partide s-au încheiat fără gol, ultima pe 21 octombrie 2012, pe terenul gorjenilor.

– Primul succes din contul oltenilor s-a înregistrat pe 7 aprilie 2009, Pandurii – Steaua 2-0, ambele reuşite purtând semnătura lui Thiago Tremonti. Pe băncile tehnice s-au aflat Sorin Cârţu (Pandurii), respectiv Marius Lăcătuş (Steaua).

În turul ediţiei precedente, pe 15 august 2014, s-a înregistrat cea mai mare diferenţă de scor în duelurile directe. Bucureştenii s-au impus cu 6-0, scor care a stabilit două borne istorice:

– Claudiu Keşeru a fost primul jucător din istoria Stelei care a marcat șase goluri înt-o partidă din campionat;

-A fost cea mai severă înfrângere suferită de Pandurii pe prima scenă.

Gorjenii şi-au luat revanşa în returul sezonului 2014-2015, graţie victoriei cu 3-1 de pe teren propriu (Mihai Roman, Shalaj, Eric / Gabi Iancu).

Trebuie amintit că, pe 20 mai 2015, Steaua şi Pandurii s-au întâlnit în finala primei ediţii oficiale de Cupa Ligii Adeplast, pe „Arena Naţională”. Partida s-a încheiat cu 3-0 pentru elevii antrenaţi la vremea respectivă de Costel Gâlcă, marcatori fiind Iancu, Chipciu şi Ţucudean.

– În cele două jocuri din sezonul regulat 2015-2016, Steaua s-a impus la Severin cu 3-0 (Chipciu dublă, Hamroun), iar în Bucureşti s-a consemant scorul de 1-1 (Muniru / Răduţ).

Palmaresul confruntărilor directe din Liga 1 cu Pandurii gazdă: 11 jocuri – 2 victorii Pandurii – 6 remize – 3 victorii Steaua.

Laurenţiu Reghecampf a pierdut doar un joc din cele șapte disputate în campionat contra celor din Târgu Jiu (2010-2011, FC U Craiova – Pandurii 0-2), în rest are trei victorii şi trei remize.

 

Citește si...

FCSB, campioana României!

Redacția

Botoşani a reziliat contractul cu antrenorul Liviu Ciobotariu

Redacția

Oțelul Galați fără antrenor!

Oana B

FCSB se mută pe stadionul Arcul de Triumf

Redacția

Programul SuperLigii României, ediția 2024/2025

Redacția

Dan Petrescu iar la CFR Cluj

Ionuț Popa

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More