Pintilii nu îşi cunoaşte echipa la care va juca

Pintilii a avut o intelegere cu  Pandurii, dar nu şi cu Al Hilal. Arabii vor să-l împrumute pe mijlocaş undeva în Asia, in Qatar sau Emirate, după cum a spus jucătorul.

Gorjenii au fost aproape de a-l avea pe Mihai Pintilii pentru trei luni, dar Al Hilal nu şi-a dat acordul. Fostul căpitan al Stelei ar fi de acord să revină la Târgu Jiu, de unde s-a transferat în Ghencea. Totul e pus la punct şi cele două tabere mai aşteaptă doar răspunsul arabilor. “80-90% aş alege Pandurii. Pandurii e echipa care mi-a dat cele mai multe, m-aş duce la Pandurii cu plăcere. Steaua? Nu Steaua. Campionatul e luat, ce rost avea să mă duc la Steaua trei luni. Steaua voia pentru Champions League. Al Hilal nu a vrut şi atunci a fost ok”, a declarat Pintilii, în Antalya, unde se pregăteşte sub comanda lui Anghel Iordănescu.

Pe lângă Steaua şi Pandurii, şi Rapid a încercat să-l convingă pe fostul căpitan din Ghencea să vină în Giuleşti: “Au fost mai multe din ţară şi sunt unele de care încă nu ştiţi. Dar nu e vorba de asta. Nu depinde de mine, depinde doar de ei. Ei îmi caută în Qatar şi Emirate, vor să mă ţină mai aproape de ei”, a declarat Pintilii la Digi Sport.

Citește si...

David Popovici AUR la 100 m liber, la Mondiale!

C. Sabău

David Popovici a câștigat medalia de aur în proba de 200 m liber, la Mondiale

Ionuț Popa

Daron Russell, noul fundaș al echipei UBT Cluj-Napoca

Oana B

Situație tulbure pentru atletismul românesc!

Oana B

U BT-Cluj Napoca la al doilea transfer!

Oana B

Vicecampioana olimpică Ileana Silai a încetat din viață la 83 de ani

Ionuț Popa

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More