Record de spectatori la Campionatul Mondial de volei masculin

Campionatul Mondial de volei masculin a avut un mare succes în Italia, unde s-au înregistrat cifre record pentru un turneu de volei desfășurat într-o țară cunoscută pentru pasiunea totală pentru volei. Un număr de 294.686 de spectatori au participat la meciurile din cele șase orașe – Roma, Bari, Florența, Bologna, Milano și Torino, reprezentând astfel o valoare de peste 3,5 milioane de euro doar din biletele vândute, informează FIVB.

Numărul de suporteri care participă la meciurile echipei naționale a Italiei se ridică la 104.741. Turneul mondial a început în data de 9 septembrie la Roma, unde Italia a învins Japonia cu 3-0, în fața unui număr impresionat de suporteri, 11.170. Chiar dacă Italia nu a ajuns în semifinale și a trebuit să se mulțumească doar cu al cincilea loc, mii de iubitori ai voleiului s-au reunit sâmbătă și duminică la Pala Alpitour din Torino pentru meciurile semifinale și finala dintre Brazilia și Polonia.

Recordul de participare pentru întreg turneul mondial a fost stabilit la meciul dintre Italia și Polonia pe 28 septembrie, unde a fost prezenți 12.011  de persoane.

Foto : CEV

[themeum_category category=”handbal” layout=”carousel” title=”” maxpost=”9″]

Citește si...

Transfer din Cuba la Dinamo

Redacția

Sergiu Stancu pleacă de la fosta campioană după șapte sezoane

Redacția

Două transferuri la Craiova!

Redacția

Corona Brașov rămâne fără antrenor!

Redacția

Dinamo campioană! Blestemul titlului 18 continuă pentru Steaua! Vezi clasament final!

Redacția

Divizia A1M: Zalăul a câștigat medaliile de bronz

Redacția

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More