Remiză la reluarea Ligii 2: Turris-Oltul – FC Argeș 0-0

Vineri după-amiază a început play-off-ul Ligii 2. Mini-campionatul cu 15 meciuri decisive pentru promovarea în prima ligă.

Prima partidă de la reluarea competiției s-a disputat la Turnu Măgurele între echipele clasate pe locurile 3 și 4. Meciul s-a disputat pe o căldură caniculară, fapt care și-a pus amprenta asupra jocului. Partida a început într-un ritm foarte bun, dar pe final jucătorii nu au mai rezistat fizic.

Turris-Oltul și-a creat cele mai mari șanse de a marca, având și timp de aproape o repriză avantajul unui om în plus, după eliminarea lui Panait (48).

În minutul 28, Adrian Voicu, liber în careu, a reușit fără succes o execuție spectaculoasă din voleu. Același Voicu, înainte de pauză, l-a întins cu lovitura sa de cap pe Ducan, care a scos cu un plonjon superb. Portarul argeșenilor și-a făcut încă o dată datoria, scoțând de sub bara transversală mingea șutată de Voicu din afara careului. Și noul intrat Ciobanu a fost aproape de a marca, dar, deși a anticipat mai bine ricoșeul de după o degajare, a șutat în plasa laterală din unghi, văzându-l ieșit pe Ducan.

„Am pierdut două puncte mari. Am avut meciul în mână, ne-am creat ocazii, dar nu am reușit să le fructificăm. Căldura a fost un adversar în plus pentru ambele echipe. Ne gândim deja la meciul din etapa viitoare, cu UTA, care se va juca pe teren sintetic, la ora 17:30, deci va fi o căldură și mai mare”. a declarat antrenorul turnenilor, Erik Lincar.

Omologul său de pe banca piteștenilor, Ionuț Badea, a spus:

„Consider că am câștigat un punct în fața unei echipe puternice. Sunt mulțumit de cum au răspuns băieții la comenzi, după atâta pauză. Vom juca determinat toate meciurile din play-off”.

La începutul jocului s-a ținut un moment de reculegere în memoria victimelor cauzate de pandemia de COVID-19. Ambele echipe au confecționat măști de protecție în culorile și cu inscripțiile lor, conducătorii făcând, simbolic, schimb, după minutul 90.

Turris-Oltul – Campionii FC Argeș 0-0

Turris-Oltul: 21. Duțu – 30. Călințaru, 17. Ispas, 16. Pîrvulescu, 6. Mitrea – 14. Cioinac, 15. Pană-cpt. – 7. Serediuc (11. Ciobanu, 52), 10. Haită, 19. Voicu – 9. Voinea (93. Negruț, 74). Antrenor: Erik Lincar

Campionii FC Argeș: 12. Ducan – 2. Tofan, 32. Deslandes, 14. Leca, 3. Șerbănică – 6. Panait, 19. Prepeliță-cpt. (5. Turda, 82) – 20. Matiș (15. Mirică, 82), 11. Popescu (8. Șerban, 51), 7. Blejdea (10. Năstăsie, 62) – 21. Buhăescu (9. Popa, 82). Antrenor: Ionuț Badea

Eliminare: Panait (48)

Citește si...

Cluburile din primele 2 eşaloane, obligate de FRF să folosească minimum 5 jucători formaţi la nivel naţional

Ionuț Popa

Sunteți de râs, mă scuzați. De la ministrul Apărării, până la ultimul om care lucrează la CSA Steaua

Szabi R

Steaua, JOACĂ DEGEABA în Liga2!

Ionuț Popa

Echipa lui „Talpan” , lider la zi în Liga a II-a, dar nu va evolua în Superligă!

Mircea M

Clubul lui „Talpan” doar un egal cu Gloria Buzău

Redacția

Meci spectaculos la Târgu Jiu. Gorjenii au învins echipa lui „Talpan”

Redacția

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More