Rusia a făcut apel la decizia juriului în proba de schiatlon de la Jocurile Olimpice

Delegaţiei Rusiei a făcut apel la decizia de duminică a juriului în proba de schiatlon de la Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci, considerând că norvegianul Martin Johnsrud Sundby, medaliat cu bronz, şi-a schimbat trasa în sprintul final şi l-a incomodat pe rusul Maxim Vilegjanin.

soci 2014

„Rusia a depus oficial un apel scris în privinţa rezultatelor de la schiatlon masculin, în proba 15/15 kilometri, în care Maxim Vilegjanin a încheiat pe locul patru”, se arată într-un comunicat al organizatorilor.

Ruşii consideră că Sundby şi-a schimbat intenţionat trasa, dar norvegianul a negat acest lucru. „Lupta a fost strânsă. În ultimii zece metri mi-am schimbat trasa, dar nu a fost nimic intenţionat”, a declarat Sundby.

Rusia a depus o contestaţie imediat după cursă, dar juriul Federaţiei Internaţionale de Schi (FIS) nu a schimbat rezultatul cursei.

Conform organizatorilor, FIS are 72 de ore la dispoziţie să studieze apelul Rusiei.

Proba a fost câştigată de elveţianul Dario Cologna, urmat de suedezul Marcus Hellner şi de norvegianul Martin Johnsrud Sundby. Sportivul român Paul Constantin Pepene a ocupat locul 48.informeaza mediafax

Citește si...

U BT-Cluj Napoca la al doilea transfer!

Oana B

Vicecampioana olimpică Ileana Silai a încetat din viață la 83 de ani

Ionuț Popa

U-BT Cluj-Napoca a câştigat şi al doilea meci al semifinalei cu CS Vâlcea

Ionuț Popa

Aur după 52 de ani. Felicitări, Rareş Toader!

Oana B

U-BT Cluj-Napoca părăsește turneul final al Cupei României după o înfrângere cu CSO Voluntari

Redacția

U-BT Cluj-Napoca pornește la drum în Cupa României cu un duel împotriva celor de la CSO Voluntari

Redacția

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More