Șapte zile până la barajul pentru Liga 2!

Miercuri, 5 august, se va disputa manșa tur a barajului de promovare în viitorul sezon al Ligii 2.

Prin hotărârea Comitetului de Urgență FRF din 11 mai 2020, sezonul 2019-2020 din Liga 3 a fost întrerupt definitiv, iar dreptul de promovare a fost oferit echipelor clasate pe prima poziție în fiecare serie sau învingătoarelor unui baraj tur-retur între primele locuri din serie, în cazul în care diferența între acestea este mai mică sau egală cu 3 puncte.

Au rezultat astfel 3 dueluri pentru care ordinea meciurilor a fost trasă la sorți în luna iunie. În timp ce CS Aerostar Bacău (seria 1) și U Craiova 1948 SA (seria 4) au obținut dreptul de a evolua în Liga 2 datorită avansului pe care îl aveau în fruntea clasamentului.

Iată programul primei manșe a barajului de promovare în L2:

Miercuri, 5 august, ora 18:00
ACS Mostiștea Ulmu – AFC Unirea 04 Slobozia
AFC Progresul 1944 Spartac – CSM Slatina
CS Minaur Baia Mare – ACS Fotbal Comuna Recea

Returul este programat în data de 9 august.

În ceea ce priveşte jucătorii care pot fi folosiţi în acest baraj, dreptul de joc al acestora este stabilit de Anexa 4 la RSTJF în care sunt trecute prevederile regulamentare speciale aplicable în perioada mai – septembrie în urma efectelor pandemiei COVID-19 la nivelul fotbalului românesc.

Citește si...

Cluburile din primele 2 eşaloane, obligate de FRF să folosească minimum 5 jucători formaţi la nivel naţional

Ionuț Popa

Sunteți de râs, mă scuzați. De la ministrul Apărării, până la ultimul om care lucrează la CSA Steaua

Szabi R

Steaua, JOACĂ DEGEABA în Liga2!

Ionuț Popa

Echipa lui „Talpan” , lider la zi în Liga a II-a, dar nu va evolua în Superligă!

Mircea M

Clubul lui „Talpan” doar un egal cu Gloria Buzău

Redacția

Meci spectaculos la Târgu Jiu. Gorjenii au învins echipa lui „Talpan”

Redacția

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More