Scandal în voleiul românesc! Echipa de volei feminin a Timisoarei, atrasă într-un scandal imens cu președintele federației

Singura echipă privată de volei feminin Agroland Timișoara a avut o evoluție bună în sezonul 2017-2018, dar pe finalul campionatului conducerea clubului Agroland a intrat în confict deschis cu Federația Română de Volei. Președintele și finanțatorul echipei Agroland Timișoara, Horia Cardoș, susține că acest conflict a pornit de la faptul că s-a împotrivit excluderii din viața voleibalistică a fostului mare jucător Dan Gârleanu.

Evenimentul de la care s-a ajuns la acestă controversă a avut loc la finalul lunii martie a acestui an, la Adunarea Generală, unde președintele Federației Română de Volei, Gheorghe Vișan, a dorit să-l pedepsească pe fostul său contracandiat la șefia federației. De atunci, spune Cardoș, ca urmare a faptului că s-a opus, din calitatea sa de membru al Consiliului Director al FRV, au urmat un arbitraj tendențios în Bacău, într-un meci important pentru podiumul campionatului, și trimiterea antrenorului Agroland, Bogdan Paul, la Comisia de Disciplină, în încercarea de a-l suspenda, scrie prosport.

„Sunt foarte multe lucruri în neregulă. Unele sunt foarte grave, altele sunt doar aspecte ce ţin de o anumită conduită morală… Eu cred că până la începutul sezonului viitor, domnia sa va fi suficient de lucid ca să facă pasul în spate. S-au adunat mult prea multe lucruri” a declarat Horia Cardoş pentru radiotimisoara

Antrenorul Bogdan Paul ar urma să fie suspendat pentru declaraţiile despre arbitraj

Antrenorul lui Agroland, Bogdan Paul, a fost citat la Comisia de Disciplină chiar în ziua în care echipa de junioare, antrenată tot de el, a jucat finala campionatului. Președintele și finanțatorul echipei Agroland Timișoara, Horia Cardoș, spune că Vişan nu l-a ameninţat cu consecinţe explicite, dar echipa ar putea fi ”pedepsită” prin arbitraje sau suspendarea antrenorului. Totuşi, Cardoş crede că sistemul nu va fi „putred”, scrie prosport.

Clubul Agroland are patru sezoane de existenţă. La primul an în Divizia A1, a obţinut locul 5 şi dreptul de participare în Cupa Challenge, a treia competiţie valorică la nivel european.

Sportul unește oamenii – Cadoria
Sportul înseamnă sanatate