Lotul echipei de fotbal Sepsi a plecat, miercuri, în Antalya (Turcia), acolo unde va efectua un stagiu de pregătire timp de 10 zile.
Conform paginii oficiale de Facebook a grupării din Sfântu Gheorghe, formaţia condusă de Bernd Storck va disputa în cantonament două meciuri amicale: pe 9 ianuarie cu 1. FC Magdeburg (Germania) şi pe 12 ianuarie cu Ujpest FC (Ungaria).
Formaţia Sepsi OSK Sfântu Gheorghe va disputa primul său meci oficial din 2024 la 19 ianuarie, pe teren propriu, cu Poli Iaşi, în cadrul etapei a 22-a a Superligii.
