Sergiu Stancu noul antrenor al echipei PAOK Salonic

Sergiu Stancu, antrenorul român care a reușit eventul cu echipa de volei masculin, Tricolorul Ploiești, va antrena în sezonul următor, vicecampioana Greciei, PAOK Salonic.

Grecii de la PAOK,  au anunțat pe site-ul oficial că tehncicianul român, Sergiu Stancu, a semnat cu echipa din Salonic. Acesta îl va înlocui pe banca tehnică pe italianului Daniele Ricci. 

Stancu a pregătit echipa Tricolorul imediat după ce s-a retras din activitatea de jucător, mai exact în anul 2016. 

Născut la Baia Mare, în data de 4 august 1982, Stancu a evoluat pe postul de centru.

Cu peste 100 de selecții în lotul național, acesta și-a început cariera la Tractorul Brașov, în 1998. Din 2002 s-a transferat în Belgia, unde a devenit campion de două ori cu Knack Roeselare, cu care a câștigat și o Cupă a Belgiei și două Supercupe, participând în Liga Campionilor, unde a ocupat locul 5 în clasamentul celor mai buni jucători la atac, în 2005, și locul 3 în clasamentul celor mai buni jucători la blocaj, în 2006.

În 2007, ajuns în Franța, la Tours Volley-Ball, a fost finalist în Liga Campionilor. După alte evoluții la echipe din Italia, Grecia, Spania și Belgia, a revenit în România, la CVM Tomis Constanța, în 2012, cu care a câștigat în ultimii trei ani titlul național, iar în sezonul trecut a contribuit la cea mai bună performanță a României în Liga Campionilor, calificându-se cu trupa constănțeană în Playoff 12.

Carieră jucător:

1998-1999: Tractorul Braşov
1999-2002: Universitatea Craiova
2002-2004: VT Oosthout Torhout (Belgia) – locul 4 în sezonul 2003-2004 şi calificare în Cupa CEV
2004-2006: Knack Roeselare (Belgia) – campion naţional în 2005 şi 2006, câştigător al Cupei Belgiei în 2005 şi 2006, Supercupa Belgiei în 2005 şi 2006, participant în Liga Campionilor în ambele sezoane
2006-2008: Tours Volley-Ball (Franţa) – finalist al Ligii Campionilor în 2007
2008-2009: Prisma Martina Franca (Italia)
2009-2010: Yoga Volley Forli (Italia)
2010-ianuarie 2011: Iraklis Salonic (Grecia)
februarie-aprilie 2011: CV 7 Islas Vecindario (Spania)
2011-2012: Knack Randstad Roeselare (Belgia) – locul 4 în campionat, participă în Cupa CEV, faza Challenge Round
2012-2013: CVM Tomis Constanţa – locul 1 în campionat, câştigător al Cupei României, participă la Liga Campionilor, faza grupelor
2013-2014: CVM Tomis Constanţa – locul 1 în campionat, câştigător al Cupei României, participă la Liga Campionilor, faza grupelor, participă în Cupa CEV, eliminat în semifinale
2014-2015: CVM Tomis Constanţa – locul 1 în campionat, câştigător al Cupei României, participă la Liga Campionilor, pentru prima dată în istorie, o echipă din România a trecut de faza grupelor, calificându-se în Playoff 12

Carieră antrenor:

2016-2017, Tricolorul Ploiești – locul 5 Liga națională

2017-2018, Tricolorul Ploiești – Campioană națională și Cupa României

[themeum_category category=”stiri” layout=”carousel” title=”” maxpost=”9″]

Citește si...

Transfer din Cuba la Dinamo

Redacția

Sergiu Stancu pleacă de la fosta campioană după șapte sezoane

Redacția

Două transferuri la Craiova!

Redacția

Corona Brașov rămâne fără antrenor!

Redacția

Dinamo campioană! Blestemul titlului 18 continuă pentru Steaua! Vezi clasament final!

Redacția

Divizia A1M: Zalăul a câștigat medaliile de bronz

Redacția

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More