Simona Halep a revenit în țară pentru investigații medicale și recuperare

Accidentată la coapsa piciorului stâng în timpul turneului de la Beijing, Simona Halep a revenit, astăzi, în țară pentru investigații medicale și recuperare.

„Am considerat că așa e mai bine pentru mine, ca să nu agravez situația și să mă pregătesc pentru ultimul turneu de anul acesta. Am vorbit cu fizioterpeuții de la turneu care mi-au spus să mă opresc ca să nu fac vreo ruptură. Nu am consultat încă un medic, dar urmează să o fac. Voi lucra ca să am o recuperare foarte bună și foarte rapidă”, a spus Simona Halep la sosirea în țară.

 

A doua jucătoare a lumii, Simona a vorbit și despre prima sa participare la Turneul Campioanelor de la Singapore, din perioada 17-26 octombrie 2014. 

„Vreau să mă bucur de eveniment și să lupt pentru fiecare meci. Voi vedea ce pot face. Fiecare meci va fi foarte greu, având în vedere că s-au calificat cele mai bune 8 jucătoare ale lumii” a adăugat jucătoarea noastră

Citește si...

Un final trist pentru o legendă, Halep și-a anunțat retragerea

Oana B

Halep a declarat forfait pentru turneul de la Auckland şi Openul Australiei

Redacția

Halep a confirmat participarea la Transylvania Open

Redacția

Halep: ”Am speranța că pe la începutul lui septembrie să joc tenis”

Redacția

Halep nu va participa la turneul WTA de la Madrid

Ionuț Popa

Halep a primit un wild card la turneul de la Madrid (WTA)

Redacția

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More