Municipal Zalău are șansa de a câștiga cel de al șaptelea titlu național, dacă se impune în ultima etapă în fața echipei Arcada Galați, partida fiind programată joi, 27 aprilie de la ora 18.00. Ardelenii au în acest moment 73 de puncte și se află pe locul al doilea în clasamentul ligii naționale, după ce SCMU Craiova s-a impus în trei seturi pe terenul echipei CSM București și a urcat provizoriu pe primul loc, cu 74 de puncte.
”Important este să gestionăm situația, mai avem un meci de jucat, avem două puncte avans, iar orice victorie ne aduce titlul” a declarat Marian Constantin
“Am venit la Zalău să facem un joc frumos, un joc cât mai bun și să ne pregătim pentru Cupa României, care este cel de al doilea obiectiv al nostru. Va fi o finală și pentru Zalău cât și pentru Craiova, noi ne dorim să facem un joc frumos. Având în vedere că suntem două echipe apropiate valoric, așa cum am spus și la începutul Campionatului, cred ca va fi un spectacol voleibalistic” a declarat Marian Apostu
Pentru meciul dintre Volei Municipal şi Arcada Galaţi, Federaţia Române de Volei a delegat arbitrii Lungu Silvian și Pop Tudor, în timp ce observator va fi chiar preşedintele Gheorghe Vişan, cu toate că iniţial a fost desemnat Constantin Ispas.
[themeum_button size=”lg” type=”success” url=”https://www.sportexclusiv.ro/programul-si-rezultatele-fazei-a-doua-a-ligii-nationale-la-volei-masculin/” text=”Rezultate faza a doua”] [themeum_button size=”lg” type=”success” url=”https://www.sportexclusiv.ro/clasament-volei-masculin/” text=”CLASAMENT”]
[themeum_category category=”handbal” layout=”carousel” title=”Handbal” maxpost=”9″]
