U-BT Cluj-Napoca a suferit o înfrângere dramatică în fața lui ratiopharm Ulm, pierzând la o diferență de trei puncte, 81-84, un meci pe care l-a controlat în primele trei sferturi.
Ratiopharm Ulm a venit la Cluj-Napoca după ce a stabilit un record de puncte marcate în ultimii 10 ani în 7Days EuroCup. Formația germană a înscris 110 puncte în duelul câștigat cu JL Bourg.
Emanuel Cățe a terminat întâlnirea cu 13 puncte și 3 recuperări. Tot 13 puncte a strâns și Patrick Richard, alături de 5 recuperări și 4 pase decisive.
Odată cu acest meci, U-Banca Transilvania încheie pe locul nouă turul grupei din 7Days EuroCup.
Elevii lui Mihai Silvășan au programate acum alte nouă etape, lupta fiind strânsă în vederea Play-Off-ului.
Cu alte cuvinte, se califică mai departe, în faza jocurilor eliminatorii, primele opt clasate din grupă.
„Nu contează faptul că am controlat meciul timp de trei sferturi. Trebuia să fi controlat jocul până la final. Cei de la Ratiopharm au înscris o serie de aruncări grele, iar noi nu am fost atenți în apărare. Ulm a izbutit mai multe coșuri, în vreme ce noi ne-am chinuit din punct de vedere ofensiv. Am ratat câteva aruncări deschise și am pierdut pe final. Este o înfrângere greu de digerat, dar trebuie să mergem mai departe.” a declarat Mihai Silvășan, pentru site-ul oficial al clubului clujean.
