UEFA a aprobat introducerea tehnologiei pe linia portii la Euro2016

Comitetul Executiv al forului continental a decis să modifice regulamentul Campionatului European din această vară, paragraful 21.05 din regulamentul competiției a suferit următoarea modificare:

”În luna care precede turneul final, fiecare reprezentativă participantă, inclusiv Franța, are dreptul să joace maximum două jocuri amicale împotriva unei alte selecționate participante, cu condiția ca aceasta să nu se afle în aceeași grupă la turneul final”.
Înaintea adoptării acestei decizii, echipele participante aveau dreptul de a disputa un singur joc, înaintea debutului turneului, împotriva unei alteia prezentă la EURO.
De asemenea, Comitetul Executiv al UEFA a aprobat introducerea tehnologiei pe linia porții la Campionatul European. La întâlnirea cu reprezentanții țărilor calificate, programată în perioada 2-3 martie la Paris, aceștia vor primii detalii despre cum va funcționa acest sistem introdus în premieră în competițiile organizate de UEFA.

Citește si...

U-BT Cluj-Napoca, învinsă de Buducnost în faza Top 8 din ABA League

Redacția

Dinamo câștigă după cinci seturi duelul de la Zalău

Iulian A.

Antrenoare nouă la CSM București

Redacția

David Popovici AUR la 100 m liber, la Mondiale!

C. Sabău

David Popovici a câștigat medalia de aur în proba de 200 m liber, la Mondiale

Ionuț Popa

Daron Russell, noul fundaș al echipei UBT Cluj-Napoca

Oana B

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More