Clubul Energia Târgu Jiu nu mai există! Gruparea a intrat în insolvență din cauza datoriilor uriașe acumulate către ANAF și către jucători. Cele două echipe care au adus faimă și trofee orașului au fost îngropate după ce Complexul Energetic Oltenia nu a mai sprijinit financiar clubul Energia. Astăzi, Primăria Târgu Jiu a reziliat și contractul cu Școala Voievod Litovoi unde se organizau meciurile celor două echipe de handbal și baschet.
În ședința extraordinară de astăzi a Consiliului Local, s-a pus piatra funerară Energiei Târgu Jiu. S-a reziliat contractul de comodat între Primăria Târgu Jiu și Școala Voievod Litovoi pentru că nu mai are cine să folosească Sala de Sport de acolo. Cum niciuna dintre echipe nu s-a mai înscris în vreo competiție, nu mai este nevoie de sală. Practic niciuna dintre echipele de baschet și handbal care reprezentau motive de mândrie în trecut, nu mai există. Echipa de baschet a reușit performanțe istorice pe scenele din țară și din Europa, clasându-se pe locul 3, obținând astfel, în urmă cu două sezoane, medaliile de bronz. și echipe de handbal a reușit să obțină rezultate bune, calificându-se în competiția europeană. Totul s-a prăbușit la începutul acestui an, când clubul nu a mai fost finanțat de principalul asociat, Complexul Energetic Oltenia. clubul are, în continuare, datorii mari către foștii jucători care amenință că se vor îndrepta în instanță chiar împotriva asociaților clubului pentru a-și recupera salariile restante de la Târgu Jiu.
[themeum_category category=”stiri” layout=”carousel” title=”Citește și” maxpost=”9″]
