Întâlnirea pentru locul 5 dintre Unirea Dej și Știința Explorări s-a încheiat cu scorul general de 3-0 pentru dejeni, care au obținut dreptul de a juca în ediția viitoare a Challenge Cup.
Știința Explorări Baia Mare – Unirea Dej 0-3 (-17, -22, -20)
După victoriile de pe teren propriu cu 3-2 și 3-1, Unirea a câștigat și meciul al treilea, jucat în deplasare, cu Știința Explorări adjudecându-și astfel locul 5, la finalul acestei ediții de campionat.
Băimărenii au fost depășiți net de un adversar mult mai motivat și încheie sezonul pe poziția a 6-a, care le dă dreptul să joace în ediția următoare a Cupei Balcanice.
„Suntem foarte bucuroși că ne-am clasat pe locul 5, deși la începutul campionatului ne propusesem mai mult. Am obținut totuși o participare în Challenge Cup. Întotdeauna meciurile cu Explorări sunt dificile, dar se pare că faptul că am venit în Baia Mare după două victorii ne-a conferit un avantaj moral foarte mare, în timp ce băimărenii au fost nevoiți să joace sub presiune.” a declarat Victor Lazăr
„Noi am jucat bine la Dej și cred că meritam să ne întoarcem cu o victorie de acolo. Azi însă am evoluat slab și am pierdut. Se pare că locul 6 este cel pe care-l merităm, în urma evoluției oscilante pe care am avut-o în acest campionat.” Marius Botea, Știința Explorări
Explorări: Răileanu, Negrean, Păștean, Socaciu, Țuțea, Suson, C. Tofan (libero). Au mai jucat: Moisa, Cuciureanu, Veber, Nagy și Neamț. Antrenori: Marius Botea și Sorin Pop.
Unirea Dej: Dascălu, L. Tofan, Cuk, Coasă, Didorciuc, Dincă, B. Rus (libero). A mai jucat: I. Dinu. Antrenori; Victor Lazăr și Tiberiu Szilagy.
informeaza stiintaexplorari.ro
