Universitatea Craiova va juca returul campionatului pe stadionul Extensiv!

Felix Grigore, managerul general al CS Universitatea Craiova, a declarat pentru site-ul Ligii Profesioniste de Fotbal că lucrările la arena pe care oltenii își vor disputa meciurile de pe teren propriu sunt „în stadiu avansat de execuție”.
 

„Vom juca, până la construirea noii arene ultramoderne de pe locul vechiului «Ion Oblemenco», pe stadionul din Parcul Romanescu, fost Extensiv, acolo unde am mutat tot ceea ce se putea muta de la fostul stadion. Am luat scaune, am luat mobilierul din fostele loji, încercăm să facem ca lucrurile să arate cât mai bine la ora returului. Modernizăm vestiarele, și vă pot spune că la ora actuală putem primi aproximativ 6000 de suporteri în tribune. Mai precis, 6040, dacă numărătoarea noastră este corectă. Gazonul nu este perfect, e adevărat, dar e într-o stare bună și va fi și mai bun la data primului meci. În plus, aici vom avea și avantajul că fanii nosștri vor fi și mai aproape de echipă, nemaiexistând pista de atletism între tribune și gazon, cum era pe vechea arenă”, a precizat Felix Grigore.

CS Universitatea Craiova va ajunge joi, 29 ianuarie, în al doilea stagiu de pregătire din Antalya, Turcia, acolo unde se vor alătura echipei și Nuno Rocha și Kay, fotbaliștii care au participat cu naționala țării lor, Insulele Capului Verde, la Cupa Africii, în Guineea Ecuatorială.

Elevii lui Sorin Cârțu și Emil Săndoi vor juca în prima etapă din returul actualei ediții de campionat, în deplasare, la Târgu Jiu, urmând ca debutul pe noul stadion să îl facă în etapa a doua, în compania campioanei, Steaua.

Citește si...

VAR-ul intensifică spiritele în Superligă!

Ionuț Popa

Farul a smuls un punct în prelungiri!

Ionuț Popa

Dinamo a ajuns ”lanterna roșie” a SuperLigii

Redacția

Cluburile din primele 2 eşaloane, obligate de FRF să folosească minimum 5 jucători formaţi la nivel naţional

Ionuț Popa

Victorie pentru FCSB în Superligă, 4-0 cu UTA

Redacția

Universitatea Craiova – Farul Constanţa 1-2, în Superligă

Redacția

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More