UVVG ProVolei Arad rămâne în Divizia A2

Revenirea echipei arădene pe prima scenă a voleiului românesc a fost amânată. UVVG ProVolei Arad s-a înscris tot în Divizia A2, datorită dificultăților financiare. Arădenii au primit invitația de a evolua în primul eșalon, după ce sezonul precedent s-a încheiat cu înghețarea campionatului, datorită pandemiei de CORONAVIRUS.

Echipa arădeană a cerut sprijin financiar la autorități pentru a readuce Divizia A1 la Arad după aproximativ jumătate de secol.

Echipa s-a înscris tot în Divizia A2

Clubul a ales această opțiune datorită condițiilor financiare provocate de pandemia de coronavirus.

„După o consultare cu Consiliul Director al clubului și cu sportivii echipei am decis să înscriem echipa tot în Divizia A2. Consider că la ora actuală este mai importantă investirea banilor în sistemul sanitar și în cel de educație. Ne cerem scuze iubitorilor voleiului arădean, care sperau să poată urmări la Arad formații mai puternice, dar îi asigurăm că în momentul în care situația va fi favorabilă din toate punctele de vedere, Aradul va avea o echipă în prima ligă. În același timp, mulțumim autorităților locale și UVVG Arad pentru sprijinul acordat”, a declarat Radu Sabău pentru aradon.ro.

Citește si...

Transfer din Cuba la Dinamo

Redacția

Sergiu Stancu pleacă de la fosta campioană după șapte sezoane

Redacția

Două transferuri la Craiova!

Redacția

Corona Brașov rămâne fără antrenor!

Redacția

Dinamo campioană! Blestemul titlului 18 continuă pentru Steaua! Vezi clasament final!

Redacția

Divizia A1M: Zalăul a câștigat medaliile de bronz

Redacția

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More