Universitatea Cluj a învins-o pe FC Botoşani cu scorul de 2-0 (1-0), sâmbătă, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 27-a a Superligii de fotbal, informează AGERPRES.
Ambele goluri ale ”şepcilor roşii” au fost marcate de senegalezul Mamadou Thiam (28, 84).
”U” are o singură înfrângere în ultimele şase etape, două victorii şi trei egaluri.
FC Botoşani a obţinut un singur punct în ultimele trei jocuri.
În tur, scorul a fost egal, 1-1.