Viitorul Pandurii Tg.Jiu, calificată în premieră în semifinalele Cupei României

U Cluj a fost învinsă, fără drept de apel, pe teren propriu de Viitorul Pandurii Tg. Jiu, scor 1-3 şi este eliminată din Cupa României.

U CLUJ – VIITORUL PANDURII TG. JIU 1-3 (1-0)

(Lixandru – autogol 1 / Țegle – penalty 69, D. Paraschiv 77, 86)

  • Gazdele s-au desprins chiar de la primul atac, în urma unei faze în care șutul lui Golan a căzut din transversală pe Lixandru și s-a dus în poartă. A părut să fie suficient pentru ardeleni, aceștia retrăgându-se încă după marcarea golului.
  • Oaspeții au dominat clar la capitolul posesie și au presat, avându-l pe Buia principal artizan al partiturii ofensive, secondat de Țegle și Dragu, însă șarjele lor s-au dovedit finalmente sterile.
  • După pauză, U Cluj a rezistat chiar și mai bine în postura de așteptare, în sensul în care nu a mai permis desfășurarea de atac pentru gorjeni, aproape deloc până în minutul 67. Când, Taub îl faultează pe Cioiu în careu, iar Țegle bate excelent penalty-ul pentru 1-1.
  • Misiunea Clujului a devenit aproape imposibilă în practic 10 minute. Asta pentru că Luchin a fost eliminat după penalty (min 72), iar Paraschiv a făcut 2-1 în minutul 77!
  • S-au aruncat studenții în ofensivă, dar prea târziu și cu riscuri prea mari. Același Paraschiv a punctat din nou, cu un șut frumos, întărindu-și statutul de jucător extrem de promițător.

Un lucru e cert: vom avea cel puțin o echipă din Liga 2 în semifinale! Conectate la lupta pentru play-off-ului din eșalonul secund, cele două cluburi propun o încleștare tradiție vs ascensiunea prezentului. Pe 18 februarie, în campionat, clujenii au învins cu 2-1 în deplasare.

Până la sferturi, “U” a trecut de Unirea Dej (2-0), Viitorul Șelimbăr (3-0), Hușana Huși (8-2) și UTA Arad (2-1). Pentru gorjenii lui Stoican, parcursul a înseamnat Viitorul Dăiești (2-1 prel.), FC Argeș (1-0), Gaz Metan Mediaș (1-0).

Citește si...

CFR Cluj și FC Hermannstadt vor juca finala Cupei României

Redacția

S-au tras la sorți meciurile din play-off-ul Cupei României

Redacția

Corvinul câștigă Cupa și merge în Europa League!

Ionuț Popa

Calificare istorică! În finala Cupei Românie merge Corvinul Hunedoara!

Iulian A.

Corvinul elimină CFR Cluj și se califică în premieră în semifinale!

Oana B

Finala Cupei României va avea loc, pe 15 mai / Supercupa, pe 6 iulie

Oana B

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More