Viorica Belmega, devenită ulterior, prin căsătorie, Viscopoleanu, a participat la prima ei competiție atletică în 1957, cu ocazia unui cros interșcolar. Câștigat, de altfel! Prima victorie a coincis cu selecționarea în cadrul secției de atletism a clubului „Flamura Roșie”.
Cu toate că se pregătea pentru cursele de semifond cu antrenorul Ion Vintilă, dintr-o joacă, a ajuns la proba care i-a adus celebritatea.
„Mă antrenam pe Stadionul Tineretului (actual Iolanda Balaș Soter – n.n), unde mă pregăteam pentru 800 m. Atunci le-am văzut la lucru pe săritoarele din acea vreme, Maria Florescu și Sanda Grosu. Ca un copil, cu toate că aveam 17 ani, am încercat să le imit. A fost o surpriză pentru ele…m-au sfătuit să particip la un concurs care urma să se desfășoare la finalul acelei săptămâni”, avea să ne mărturisească, în cadrul unui interviu, Viorica Viscopoleanu, după care a concluzionat: „am concurat, am câștigat și am renunțat la 800 m pentru săritura în lungime!”
Progresele ei au fost de-a dreptul spectaculoase, dar a ratat Jocurile Olimpice de la Roma (1960), pentru că fusese accidentată cu un an înainte. Ghinionul a urmărit-o și la Tokyo (1964), nereușind să prindă podiumul. „Am trecut cu bine peste calificări, dar și de umiditatea excesivă”, își amintește. „Mary Rand, englezoaica campioană olimpică și recordmană mondială, sărise înaintea mea 6,74 m. Am urmat eu, am bătut pe prag, care în acea vreme nu era din material plastic și fiind zgură, a căzut un pic și pe plastilină. Chiar dacă nu aveam nicio urmă de plastilină pe pantof, arbitrii au ridicat fanionul roșu și au dat-o depășită! Cu siguranță cu acea încercare aș fi fost pe podium.”
Totuși, după așa o dezamăgire, Viorica Viscopoleanu continuă la insistențele soțului, fostul triplusaltist Octavian Viscopoleanu și ale lui Ioan Soter și se transferă la Clubul Steaua. Continuă destăinuirile: „într-una dintre acele zile, după antrenament, domnul Soter a venit la mine și mi-a zis că la Jocurile Olimpice voi sări 6,80 m. Și-a notat în caiet și mi-a promis că vom vorbi despre asta după finala din Mexic (1968 – n.n)”.
„Domnul Soter a venit la mine și mi-a zis că la Jocurile Olimpice voi sări 6,80 m. Și-a notat în caiet și mi-a promis că vom vorbi despre asta după finala din Mexic (1968 – n.n)”.
În anul 1967, Viorica Viscopoleanu a fost atât de constantă încât ziariștii vremii au supranumit-o „Doamna Metronom”. Asemenea unui parașutist care aterizează la punct fix. Neșansa o pândea, din nefericire, și de această dată. Cu numai patru zile înaintea startului competiției desfășurate sub semnul celor cinci cercuri îngemănate, s-a accidentat la piciorul drept. Nu și-a pierdut, însă, optimismul: „aveam un obicei, poate ciudat pentru unii. Înaintea unui concurs, dacă vedeam un automobil al cărui număr de înmatriculare începea cu șase, spuneam că atât voi sări. Într-una dintre acele zile eram cu Mihaela Peneș în drum spre tratament și am văzut 641 inscripționat pe tăbliță. I-am zis Mihaelei, 6,41 m o să sar în calificări…a fost mai mult…mult mai mult!”
Jocurile Olimpice din Mexic au rămas în istoria noastră și pentru că au fost primele transmise în direct de către Televiziunea Română. Comentariul era asigurat atunci din studioul de la București, din strada Moliere (sediul vechi al TVR) de către regretații Cristian Țopescu și Nicolae Mărășescu. Transmisia săriturii în lungime a început cu a doua serie de încercări. Telespectatorii ca și comentatorii, de altfel, au rămas tablou când au văzut-o pe Viorica Viscopoleanu, care purta o genunchieră la piciorul de bătaie, cum a executat elanul și a trecut peste prag în alegare…uimirea a fost cu atât mai mare, cu cât atleta noastră plesnea de fericire. Era relaxată, zâmbea… De abia la sfârșitul concursului s-au lămurit cu toții: Viorica Viscopoleanu reușise din prima săritură 6,82 m, record mondial, cu care a câștigat titlul olimpic.
Viorica Viscopoleanu reușise din prima săritură 6,82 m, record mondial, cu care a câștigat titlul olimpic
Sursa:fra.ro