Vlad Moisa a revenit la Universitatea Cluj

Conducerea echipei de volei masculin a Clubului Sportiv Universitatea Cluj, a ajuns la o înțelegere cu voleibalistul Vlad Moisa, informează site-ul oficial al clubului clujean.

Născut pe 18 aprilie 1989  în Botoșani, are 191 cm înălțime și evoluează pe postul de coordonator. Vlad a făcut parte din lotul universitar în sezoanele 2016 – 2017 și 2017 – 2018, iar ultimii doi ani a evoluat pentru CSM Câmpia Turzii.

Sportivul a mai activat la echipele CS Phoenix Simleu Silvaniei, Știința Baia Mare și  VCM Piatra Neamț.

Vlad Moisa este campion balcanic cu echipa națională de juniori a României și a fost titular în prima reprezentativă a României cu care a încheiat pe locul 4 în Liga Europeană în 2014.

„M-am simțit foarte bine în cele două sezoane petrecute la ”U” Cluj. Am văzut că în tot acest timp echipa a evoluat din toate punctele de vedere și aștept cu drag să contribui la viitoarele succese ale echipei”, a declarat voleibalistul Vlad Moisa pentru site-ul clubului.

Universitatea vrea în Cupele Europene!

„În perioada în care a evoluat la noi, Vlad s-a dovedit a fi un jucător serios, cu bune calități individuale. Mă bucur foarte mult că a decis să revină la Universitatea și mizăm pe experiența lui pentru a contribui la bunul parcurs al echipei în sezonul viitor. De asemenea, suntem convinși că, cu ajutorul lui, ne vom atinge obiectivul îndrăzneț de a juca în cupele europene. Experiența lui Vlad reprezintă un atu important în evoluția echipei, fiind de asemenea, în măsură să împărtășească cunoștințele sale mai tinerilor colegi.”, a spus managerul echipei universitare, Bogdan Ungureanu.

Foto u-cluj.ro

Citește si...

Sergiu Stancu pleacă de la fosta campioană după șapte sezoane

Redacția

Două transferuri la Craiova!

Redacția

Corona Brașov rămâne fără antrenor!

Redacția

Dinamo campioană! Blestemul titlului 18 continuă pentru Steaua! Vezi clasament final!

Redacția

Divizia A1M: Zalăul a câștigat medaliile de bronz

Redacția

Campioana se decide la București

Redacția

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More