sâmbătă, iunie 25, 2022

Boston Celtics – Golden State Warriors în finala NBA

by Szabi R

Boston Celtics s-a calificat în cea de-a 22-a sa finală din liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA), după o pauză de 12 ani, impunându-se în meciul al şaptelea, decisiv, al finalei Conferinţei de Est, cu 100-96, în faţa formaţiei Miami Heat, duminică, în deplasare, informează AFP, citat de AGERPRES. 

Boston Celtics, care a câştigat seria cu scorul general de 4-3, va întâlni în finala NBA, începând cu data de 2 iunie (în deplasare), echipa Golden State Warriors, pentru a încerca să-şi treacă în palmares un al 18-lea titlu (record).

Aceasta va fi doar a doua confruntare în acest stadiu al competiţiei între cele două echipe emblematice din NBA. În 1964, în vârful dominaţiei sale, marcată de nouă campionate succesive câştigate, Boston Celtics a învins-o pe Golden State, având pe fundal una dintre cele mai mari rivalităţi din istorie, dintre Bill Russell şi Wilt Chamberlain.

De această dată, Jayson Tatum şi Jaylen Brown vor avea şansa de a scrie istorie, după glorioşii lor înaintaşi Bob Cousy, John Havlicek, Larry Bird şi Paul Pierce, acesta din urmă aducând echipei ultimul său titlu, în 2008, contra lui LA Lakers.

Principalii marcatori ai lui Celtics în meciul şapte au fost Tatum, Brown (câte 24 puncte) şi Marcus Smart (20 p). Jayson Tatum a fost desemnat MVP-ul (cel mai bun jucător) finalei Conferinţei de Est.

Pentru echipa din Miami, cele mai multe puncte le-au înscris de Jimmy Butler (35) şi Bam Adebayo (25).

La rândul ei, Golden State Warriors s-a calificat în finala NBA după o pauză de trei ani, câştigând confruntarea cu Dallas Mavericks din finala Conferinţei de Vest cu scorul general de 4-1 şi va viza un al patrulea titlu în şase finale după 2015.

Citește și...

Acest site utilizează cookie-uri. Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul site-ului, pentru a analiza traficul și pentru a-ți asigura o experiență cât mai plăcută. Pentru a continua navigarea pe site-ul nostru, te rugam să îți exprimi acordul asupra folosirii acestora. Accept Mai multe detalii