Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea anunță că a ajuns la un acord comun în privința rezilierii contractului cu Maria Rădoi și Ildiko Barbu-Kerekes, se arată
Cele mai bune echipe din voleiul românesc vor juca la Brașov în Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibași“ la finalul lunii septembrie. Federația Română de Volei
Eugen Trică (45 ani) este noul antrenor principal al echipei, Viitorul Pandurii Târgu Jiu. Viitorul are doar trei remize în cele șapte etape disputate din
Campionatul Național de Scrabble pe anul 2021 continuă cu etapa a 3-a, competiție care se va desfășura în Poiana Brașov în perioada 24-26 septembrie. Clubul
Handbalistele Universitare vor întâlni în deplasare duminică, 26 septembrie, pe CS Arena Târgu Mureș într-o partidă din cadrul etapei a 3-a a Diviziei A, Seria