Judecătorii de la Tribunalul Gorj au decis, astăzi, să amâne luarea unei decizii privind solicitarea de intrare în faliment. Administratorul judiciar a propus magistraților falimentul
Casa Fotbalului a găzduit miercuri, 11 octombrie, tragerea la sorți a șaisprezecimilor Cupei României, ediția 2017-2018. În această fază au intrat în competiție și cluburilor
Miercuri, 11 octombrie, pe rolul Tribunalului Gorj a fost depusă Cererea de intrare în faliment a clubului Pandurii. Instanța a amânat judecarea cauzei pentru anul
Ministrul Tineretului și Sportului, Marius Dunca, s-a arătat extrem de dezamăgit de prestația lotului României la Campionatelor Mondiale de gimnastică artistică de la Montreal, unde
Înfrângere pentru Știința Explorări în prima etapă din ediția 2017-2018 a campionatului diviziei A1 de volei masculin. Campioana Volei Municipal Zalău s-a impus în trei
Campioana României, Volei Municipal Zalău, s-a impus în prima etapă a noului sezon competiţional cu o victorie în trei seturi în fața maramureșenilor de la
Încântat de prezența Simonei Halep, o mare campioană a sportului românesc, Ministrul Tineretului și Sportului Marius Dunca, a avut un mesaj impresionant, foarte apreciat de
Simona Halep a rescris istoria tenisului feminin mondial, devenind prima jucătoare din România care ajunge pe locul 1 WTA, rezultat ce ne așează printre puținele